Atenţie pescari! Perioada de prohibiţie pentru o specie de peşte începe peste trei zile!

Data publicare: Luni, 12 Februarie, 2018 Total: 3725 accesari

Atenţie pescari! Perioada de prohibiţie pentru o specie de peşte începe peste trei zile!

Pescuitul este cu siguranţă, una dintre cele mai pătimaşe activităţi însă totuşi, o astfel de activitate atât de îndrăgită de către o mare parte dintre arădeni, se practică după anumite reguli iar aşa cum religiile îşi au perioadele de post, pescuitul îşi are şi el, perioadele de prohibiţie.


Conform proiectului de ORDIN privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2018, perioada generală de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile,  va fi în perioada 07 aprilie – 05 iunie inclusiv, iar in apele care constituie frontiera de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 60 de zile, în perioada 07 aprilie – 05 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.


În această perioadă de prohibiţie generală este permis pescuitul ştiucii  numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ şi a momelilor artificiale şi cu eliberarea capturii de îndată în mediul acvatic natural.


În schimb, această specie de peşte răpitor se bucură de protecţia legii începând cu data de 15 februarie şi până în 15 martie inclusiv, atunci când se interzice pescuitul comercial, recreativ şi familial al ştiucii.


Citeşte şi Exclusiv! “Monştrii” prinşi pe Mureş – captură impresionantă (Galerie FOTO)


A consemnat Viorel Muscă