Apa potabilă, întreruptă în şapte localităţi arădene!

Data publicare: Miercuri, 07 Februarie, 2018 Total: 1039 accesari

Apa potabilă, întreruptă în şapte localităţi arădene!

Şapte localităţi arădene rămân, joi 8 februarie, fără apă potabilă după ce alimentarea cu electricitate a Uzinei de Apă din localitatea Ghioroc va fi întreruptă .

 

Este vorba de  o serie de lucrări de reparaţii şi întreţinere a reţelei de curent electric, pe care Enel Distribuţie Banat le va executa în zona localităţii Ghioroc, şi care vor afecta vreme de câteva ore, activitatea Uzinei de Apă.

 

Afectate de întreaga operaţiune, dealtfel, necesară, vor fi localităţile Ghioroc, Păuliș, Covăsînţ, Miniş, Cuvin, Baraţca și Sâmbăteni, unde furnizarea apei potabile se va întrerupe joi, 8 februarie 2018, în intervalul orar 8-16.

 

La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil,  să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor, din cauza antrenărilor din conducte, drept pentru care acestora le este recomandat să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.