O fetiță s-a ales cu răni de gradul II la față și mâini, după ce a dat foc la casă

Data publicare: Luni, 05 Februarie, 2018 Total: 1032 accesari

O fetiță s-a ales cu răni de gradul II la față și mâini, după ce a dat foc la casă

Necaz mare într-o familie cu doi copii. O fetiţă de 6 ani s-a ales cu răni de gradul II la faţă şi mâini, după ce s-a jucat cu focul. 

O familie din satul Chişlaz, județul Bihor trece prin clipe grele, după ce fiica lor de numai 6 ani a suferi arsuri de gradul II pe față și mâini. Nesupravegheaţi, doi copii, o fetiță de 6 ani şi un alt copil au încercat să aprindă focul, folosind lichid inflamabil. O fracțiune de secundă de neatenție a fost de ajuns, iar copiii au dat foc casei în care se aflau.

Incendiul a fost anunțat prin apel la numărul unic 112, în jurul orei 14:10, semnalându-se şi că un copil a fost rănit, dar s-a autoevacuat din casa afectată de flăcări. În urma incendiului, fetița s-a ales cu arsuri grave pe corp, iar trei corpuri de mobilier au ars în totalitate. 

Au intervenit trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Marghita, dintre care două echipaje de stingere cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi echipajul de prim ajutor calificat al subunităţii.

sursa: ebihoreanul.ro
foto: arhivă