Maraton teatral, la final. „Luna plină de teatru” se apropie de sfârşit

Data publicare: Luni, 05 Februarie, 2018 Total: 705 accesari

Maraton teatral, la final. „Luna plină de teatru” se apropie de sfârşit

“Luna plină de teatru” se apropie de final. Doar trei spectacole mai sunt până când Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad trage ultima cortină peste ediția din 2018 a unuia dintre cele mai de succes proiecte ale sale.

 

Ultimele trei spectacole ale proiectului au loc marți, 6 februarie și joi – 8 februarie. În 6 februarie, de la ora 19.00, sala Studio adăpostește o montare pe cât de longevivă, pe atât de inspirată.

 

Este vorba despre „Totul despre femei” de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu. Reprezentația , programată de la ora 19.00, le aduce pe aceeași scenă, de această dată, pe Angela PetreanVarjasi, Mariana Tofan și Roxana Sabău.


Joi, în ultima zi a „Lunii pline de teatru”, spectatorii arădeni sunt tentați cu două producții.Astfel, de la ora 17.00, în sala Studio este programat spectacolul “Năpasta”, un proiectsemnat de Valentin Voicilă. Distribuția este alcătuită din: Oltea Blaga, Dan Covrig, Constantin Florea și Valentin Voicilă.


Două ore mai târziu, de la 7 seara, în sala mare, spectatorii pot urmări povestea profundă, provocatoare și sensibilă a unui altfel de Don Juan, în “Don Juan se întoarce de la război”. Cea mai recentă montare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” poartă semnătura regizorală a lui Horia Suru.