Sinucidere sau accident? Un arădean a ajuns cu maşina în lacul Ghioroc!

Data publicare: Miercuri, 31 Ianuarie, 2018 Total: 2708 accesari

Sinucidere sau accident? Un arădean a ajuns cu maşina în lacul Ghioroc!

Marţi seara, în jurul orei 23:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad a fost alertat prin intermediul numărului de urgenţă 112, de localnicii din localitatea Ghioroc, care au anunţat că un autoturism a ajuns în lacul Ghioroc.

 

ISU Arad a deplasat la intervenţie un echipaj de descarcerare grea, o autospecială de scafandri, barcă şi un echipaj cu 2 ofițeri și 7 subofițeri.

 

Primii care au ajuns la faţa locului însă au fost polițiștii Postului de Poliție Ghioroc. La momentul sosirii lor, maşina încă se mai zărea pe lac, apa încă nu pătrunsese în cantitate suficient de mare în autoturism încât să-l scufunde însă până la sosirea echipajelor ISU, acesta a intrat în totalitate sub apa rece ca gheaţa.

 

Pompierii au reuşit în cele din urmă să scoată autoturismul din apă însă trupul bărbatului este de negăsit iar scafandrii continuă căutările.

 

UPDATE 31.01. ora 10.30: Scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au reluat căutările în această dimineaţă pentru a găsi trupul bărbatului care a plonjat noaptea trecută cu maşina în apă. Operaţiunea fusese oprită azi- noapte din cauza lipsei vizibilităţii.


Ce s-a întâmplat de fapt

 

Localnicii din zonă care de altfel au şi alertat autorităţile despre situaţie, au declarat că au zărit un autoturism care gonea pe segmentul de drum ce duce spre lacul Ghioroc, şi care s-a îndreptat direct spre lac.

 

Dacă iniţial s-a crezut că a fost un accident, ulterior s-a aflat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Covăsânț,  care  după o ceartă presărată cu scântei avută cu soţia, ce se pare că nu a fost de acord cu faptul  că soțul a cumpărat un TIR, acesta a  hotărât să-şi pună capăt zilelor, s-a urcat în maşină și a gonit spre lacul Ghioroc unde a plonjat fără remuşcuri cu tot cu autoturism.

Echipajele de intervenţia au încercat cu ajutorul scafandrilor, până în jurul orei 4:00 dimineaţa să găsească şi trupul bărbatului, însă din păcate, vor trebui să revină miercuri dimineaţa să continue căutările pentru găsirea trupului sinucigaşului.


„La data de 30 ianuarie, in jurul orei 23.00, politistii au fost sesizati prin 112 despre faptul ca un barbat de 42 ani, din Covasant, aflandu se la volanul unui autoturism pe malul lacului Ghioroc, a pornit autovehiculul si a sărit în lac, scufundandu se aproximativ 15-20 de metri.

 

 

 

Trupul bărbatului nu a fost încă gasit, la fața locului continuându-se cercetarile pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Lorena Radu.