Pasagerii unui autobuz au trecut prin clipe de groază

Data publicare: Marti, 30 Ianuarie, 2018 Total: 1048 accesari

Pasagerii unui autobuz au trecut prin clipe de groază

Pasagerii unui autobuz au trecut prin clipe de groază, în urma unui accident rutier, care a avut loc marți dimineața, în jurul orei 6:20, pe DJ 705 A. 

Clipe de panică, pentru zeci de călători care se aflau într-un autobuz, după ce o șoferiță neatentă s-a izbit cu mașina de mijlocul de transport. Accidentul a avut loc
 marți dimineața pe DJ 705 A în zona localității Căstău, din județul Hunedoara. O femeie de 35 de ani din comuna Beriu, în timp ce conducea un autoturism marca Ford, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat și a acroșat autobuzul care staționa. 

În urma incidentului rutier, un bărbat de 36 de ani din comuna Beriu, pasager în autoturismul condus de șoferița care a provocat accidentul, a fost rănit ușor.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, șoferiței vinovate.

sursa: hunedoaralibera.ro 
sursa foto: arhivă