Prins și arestat de polițiștii arădeni, pentru furtul unui autoturism pe care l-a condus sub influența lui Bachus

Data publicare: Marti, 30 Ianuarie, 2018 Total: 1423 accesari

Prins și arestat de polițiștii arădeni, pentru furtul unui autoturism pe care l-a condus sub influența lui Bachus

Un bărbat a fost prins de polițiștii postului de poliție Fântânele, bănuit de furtul unui autoturism pe care l-a condus fără permis, dar și mai grav de atât, omul era și sub influența lui Bachus.

Bărbatul a fost prins de polițiștii postului de poliție Fântânele,iar pe numele său magistrații au emis un madat de arestare pentru 30 de zile. 

"La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orelor 10.30, un echipaj al postului de poliție Fântânele a depistat stationat în afara carosabilului, pe DJ 682, între localitățile Fântânele și Frumușeni, un autoturism care prezenta avarii la nivelul aripii drepte. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 1.00, un bărbat de 27 de ani din Macea, - aflat în stare de ebrietate-, prin escaladarea gardului împrejmuitor, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe strada Pădurii din municipiu, iar dintr-un birou, ar fi sustras cheile unui autoturism parcat în fața aceleiași societăți" a precizat Inspector principal de poliție Lorena RADU, purtător de cuvant al IPJ Arad. 

Fără a deține permis de conducere, cel bănuit de comiterea faptei ar fi condus autoturismul pe D.J. 682, avariindu-l și abandonându-l apoi între localitățile Fântânele și Frumușeni. 

După faptele grave pe care le-a comis bărbatul, acesta s-a gandit sa se odihneasca si s-a retras într-un bar de pe raza localității Fântânele, local în care a fost depistat și ridicat de polițiști.

"Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,46  mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, acesta a fost condus la Spitalul Județean Arad în vederea recoltării de probe biologice. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere și fiind prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, pe numele său a fost emis un mandat pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și sub influența alcoolului a unui autoturism pe drumurile publice" a mai adaugat insp. princip. de politie, Lorena Radu . 


 

COMUNICAT DE PRESA