Un poliţist local s-a urcat băut la volan şi a distrus 5 mașini, în cartierul Gai

Data publicare: Luni, 29 Ianuarie, 2018 Total: 1911 accesari

Un poliţist local s-a urcat băut la volan şi a distrus 5 mașini, în cartierul Gai

Pată pe obrazul Poliţiei Locale din Arad după ce un bărbat în vârstă de 38 de ani, care lucrează în cadrul instituţiei, s-a urcat băut la volan iar la scurt timp a pierdut controlul volanului şi a distrus cinci maşini parcate.

 

Incidentul a avut loc duminică seara, pe strada Câmpurilor din cartierul Gai.  Şoferul de 38 de ani nu a reuşit să mai stăpânească maşina şi a intrat în plin în câteva autoturisme parcate regulamentar.

 

Împactul a fost atât de puternic încât i-a alertat pe oamenii care locuiesc în zonă. Când aceştia au ieşit în stradă, speriaţi de zgomotul puternic, au văzut întreaga grozăvie: nu mai puţin de 5 autoturisme şi o remorcă, avariate.

 

La faţa locului a sosit de urgenţă un echipaj al ambulanţei dar şi unul al Poliţiei Rutiere. În urma cercetărilor de la faţa locului s-a stabilit că bărbatul de 38 de ani lucrează în cadrul Poliţiei Locale Arad şi se afla în timpul liber.


Şoferul s-a ales cu câteva răni superficiale care nu îi pun viaţa în pericol, şi a refuzat să primească îngrijiri medicale. În urma testării cu  aparatul alcooltest, a reieşit faptul că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan, rezultatul fiind de 0,51 mg alcool pur în aerul expirat. În cele din urmă, acesta fost transportat la spital pentru recolatarea de probe biologice.


A pierdut controlul direcției de deplasare acroșând cinci autovehicule care se aflau parcate regulamentar în afara părții carosabile. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.” a declarat Flavius Merca,  dpoliţist al brigăzii Rutiere din Arad.


Şoferul vinovat s-a ales cu dosar penal şi cu permisul auto suspendat. Cercetările în acest caz vor continua.