Daddy Vărcuş „promite” gazon la UTA până în vara lui 2018

Data publicare: Miercuri, 17 Ianuarie, 2018 Total: 1602 accesari

Daddy Vărcuş „promite” gazon la UTA până în vara lui 2018

Şedinţa CLM de miercuri,17 ianuarie, se anunţa una destul de „plictisitoare”, pe ordinea de zi aflându-se doar opt proiecte, cel mai important dintre ele fiind validarea mandatului de consilier a lui Gheorghe Furde.

 

Totul a decurs lin, fără subiecte de „contre”, iar la final, fiind o şedinţă ordinară, au fost posibile interpelări.

 

Mingea la fileul lui daddy Vărcuş a fost ridicată de consilierul independent Marin Lupaş, care l-a întrebat pe primarul Falcă dacă în acest an, stadionul UTA va fi finalizat.

 

Edilul a răspuns simplu, cum că investiţia primăriei va fi finalizată, posibil fiind ca unele autorizari cum sunt cele de la Pompieri să dureze, însă ce ţine de primărie va fi finalizat, problema va fi cu partea care revine Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), care nu au făcut încă niciun demers pentru a demara achiziţia gazonului care urmează să fie „montat” pe noua arenă, CNI având aprobate 2,5 milioane euro pentru stadionul UTA încă din anul 2016 în guvernarea Cioloş.

 

Stadionul UTA fiind un subiect de interes maxim pentru oraş, consilierul PSD Vărcuş Beniamin a simţit momentul prielnic ca şedinţa să nu se încheie plictisitor, şi a trecut la atac, încercând să dea evident vina pe edilul Aradului pentru neimplicarea celor de la CNI în povestea gazonului, încercând să explice celor prezenţ, inclusiv presei, cum că demararea licitaţiei pentru gazon nu se poate face pentru că există macarale pe stadion..... pe bune domnule consilier? Ba mai mult, a încercat să dea asigurări, că CNI îşi va face treaba (CNI fiind în subordinea guvernului) şi că până când investiţia primăriei va fi gata va exista şi gazonul... adică undeva prin vară.

Cu alte cuvinte, CNI nu mişcă niciun deget pentru a demara procedurile de licitaţie la gazonul de pe arena arădeană în timp ce în alte părţi construiesc stadione de la temelie, iar în tot hăţişul birocratic românesc, daddy Vărcuş ne explică că vom avea gazon până în vară, în condiţiile în care demersurile pentru a se desemna un constructor durează luni de zile, iar dacă există ghinionul ca licitaţia să fie contestată, se poate întinde până spre finalul anului.

 

Din păcate Vârcuş nu a mai răspuns la întrebarea viceprimarului Călin Bibaţ: „în care vară va fi gazonul gata?”. Bună întrebare.......