CTP Arad, la raport! Peste 22 milioane de călătorii efectuate şi aproape 6,5 milioane km, parcurşi în 2017

Data publicare: Vineri, 12 Ianuarie, 2018 Total: 2375 accesari

CTP Arad, la raport! Peste 22 milioane de călătorii efectuate şi aproape 6,5 milioane km, parcurşi în 2017

Potrivit bilanţului întocmit pentru anul care tocmai s-a încheiat, Compania de Transport  Public Arad a facilitat circa 22.000.000 de călătorii, în 2017, cea mai mare pondere fiind în zona urbană. Societatea a deservit anul trecut un număr de circa 150 de trasee urbane, periurbane, județene și curse speciale de tramvai și autobuz, cu un parcurs de aproximativ 6.400.000 km.

Pentru a oferi arădenilor servicii cât mai bune, CTP a achiziţionat anul trecut un număr de 10 autobuze  Euro 4 pentru  transport urban și interurban,  costul  total  fiind de  730.000  lei. Investițiile vor continua, în acest moment la Consiliul Județean fiind în derulare procedura de achiziție publică a unui lot de 10 autobuze interurbane Euro 5.

 

Pentru o optimizare a timpilor, s-a realizat extinderea sistemului  de  monitorizare GPS și măsurare a  consumului  de  carburant  pentru  autobuze, astfel fiind acoperită întreaga flotă. De asemenea, în anul 2017, s-au luat măsuri de optimizare a  structurii  de  personal  și diminuarea cheltuielilor de întreținere prin  comasarea  activității  Secției Micalaca  cu  Secția  UTA  atât  la  nivelul  mentenanței  cât  și  a  circulației.

Pentru o mai bună monitorizare a activității s-a instalat un sistem de supraveghere video în incinta Depoului Micălaca, acesta urmând a fi extins și pe celelalte platforme de lucru ale societății.

 


Investiţii în Depoul UTA


Primăria Municipiului Arad a investit în modernizarea Depoului UTA prin achiziția unor echipamente performante în vederea asigurării mentenanței tramvaielor din care amintim  o  macara  pivotantă  și  o  instalație  modernă  de  spălare  automatizată a  vehiculelor. Acţiunile de modernizare și dotări vor continua în anul 2018, în acest sens fiind deja în derulare documentația  de  avizare  a  lucrărilor  de  investiții  pentru modernizarea  stațiilor  de  autobuz  în  municipiul  Arad și ale elementelor de infrastructură feroviară.

 

 

Unul dintre proiectele importante în anul 2017 a fost în domeniul turistic, pe „Drumul Vinului”,  ce include călătorii cu Săgeata Verde precum și introducerea în circuitul turistic și punerea în valoare a Muzeului Tramvaiului Electric din Ghioroc.