Pesedistul Florin Tripa, urecheat de preşedintele CJA, Iustin Cionca

Data publicare: Joi, 11 Ianuarie, 2018 Total: 1440 accesari

Pesedistul Florin Tripa, urecheat de preşedintele CJA, Iustin Cionca

Deputatul PSD Florin Tripa, este "urecheat" de către preşedintele CJA, Iustin Cionca, cupă ce a reproșat că la nivelul conducerii Consiliului Județean se fac demersuri insistente ca Tarom, controlat de Guvernul PSD, să pornească de la Arad curse de linie și curse charter.

 

Potrivit preşedintelui CJA, Iustin Cionca,  anul trecut conducerea Consiliului Județean a avut cinci discuții la Tarom pentru curse de pe Aeroportul Arad însă reaua voinţă a companiei TAROM ar fi generată chiar de către deputaţii PSD de Arad, care refuză să se implice în a convinge TAROM să opereze pe aeroportul din Arad.

 

În timp ce noi încercam să convingem Tarom să vină la Arad, PSD dădea comunicate de presă că numai ciorile zboară de pe Aeroportul județului și cerea închiderea lui. Așa au înțeles parlamentarii PSD că trebuie să se implice pentru sprijinirea și dezvoltarea Aeroportului și implicit a Aradului, prin limbaj de cartier și zeflemea.

 

Astăzi deputatul Tripa recidivează cu noi inepții. Ne transmite că prin comunicate de presă „înfierăm Tarom că nu pune la dispoziția unei companii private un avion care să opereze curse spre Turcia, de parcă Taromar fi vreo casă de binefacere și nu o firmă care trebuie să facă profit.” Nu înfierăm pe nimeni, suntem supărați că parlamentarii PSD nu ajută cu nimic Aradul iar companiile din subordinea puterii politice întorc spatele Aradului.


Repet pentru Florin Tripa de la PSD, fiindcă nu a înțeles la prima lectură și se pare că îi este foarte greu să înțeleagă și la următoarea: Taromul ar fi fost plătit să opereze zboruri de la Arad, dar refuză și în aceste condiții! Atât agenția de turism Prestige Tours cât și Consiliul Județean au propus scheme de finanțare, legale, pentru Tarom. Dacă ar fi mai preocupat de activitatea de parlamentar decât de trimiterea către presă a unor naivități ridicole, poate că ar înțelege diferența dintre ofertă financiară și binefacere. Chiar dacă deputatul PSD Florin Tripa este deranjat, fie pentru că muncim pentru Aeroport, pentru spital, pentru drumuri, fie că muncim pentru alte obiective din județul nostru, așa cum el nu a muncit niciodată, noi tot vrem să aducem Tarom la Arad.


Deputatul PSD Tripa a votat ca județul Arad să rămână fără 45 de milioane de euro. Când apucă, denigrează funcționari și instituții arădene. Asta înseamnă că în calitate de parlamentar el nu reprezintă arădenii, ci Guvernul care ia banii arădenilor, și confirmă asta și cu vorba și cu fapta
– declară președintele Consiliului  Județean Arad, Iustin Cionca.

 

Reamintim că  TAROM, companie care generează pierderi anuale de zeci de milioane de euro bugetului de stat,  este condusă de Elena Vlad, o apropiată a lui Liviu Dragnea care până să fie numită şefă la compania aeriană, se ocupa de parcările din municipiul Constanţa. Deşi a primit cereri din partea CJA şi a operatorilor privaţi din turism şi ar scoate profit operând curse de pe aeroportul Arad, compania TAROM refuză nejustificat să trimită avioane la Arad, preferând să ţină aeronavele la sol.