Un pedofil din județul Timis a fost prins de polițiștii de la Crimă Organizată

Data publicare: Joi, 11 Ianuarie, 2018 Total: 1469 accesari

Un pedofil din județul Timis a fost prins de polițiștii de la Crimă Organizată Polițiștii de la „Crimă Organizată” Timișoara, au prins un bărbat de 41 de ani, din Remetea Mare, agent de pază, după ce a fost monitorizat în cadrul unei anchete DIICOT pentru pornografie infantilă. 

Se pare că bărbatul a racolat pe internet,o fetiță de numai 10 ani. Pedofilul a intrat în vorbă cu fetița și a întrebat-o câți ani are, după care, discuțiile au mers în directia dorită de el. Acesta a întrebat-o dacă vrea să învețe anatomie și dacă vrea să învețe despre organele sexuale femeiești și bărbătești, după care i-a cerut poze și, ca să o convingă, i-a trimis, pe chat, poze cu fetițe dezbrăcate.

Îngrozitor este că barbatul nu s-a oprit doar la niște poze, ci el a mers mult mai departe. I-a trimis fetiței un filmuleț în care era o scenă cu sex oral. Părinții fetiței au alertat poliția în momentul când au aflat tot ce se întâmplă.

Aceste discuții au început pe Facebook, dinainte de Crăciun, iar bărbatul a întrebat-o pe victimă dacă mai are vreo prietenă și au stabilit să se întâlnească astăzi (joi- n.r), urmând ca fetița să vină împreună cu prietena ei și să întrețină cu amândouă raporturi sexuale, scrie pressalert.ro

Din fericire, acest individ (căci om nu poate fi numit)a fost ridicat de polițiști și dus pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara. La ieșirea de la audieri acesta a spus că-i pare rău și a recunoscut faptele. A fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de corupere sexuală și pornografie infantilă.

sursa text+foto: pressalert.ro