Cea mai mare armată a lumii se pregăţeşte de RĂZBOI

Data publicare: Sambata, 06 Ianuarie, 2018 Total: 2833 accesari

Cea mai mare armată a lumii se pregăţeşte de RĂZBOI

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut, joi, armatei ţării să fie pregătită pentru război şi să nu se teamă de moarte în demersul de apărare a poporului, pe fondul intensificării tensiunilor din Peninsula Coreeană, relatează site-ul televiziunii France24, citat de ZF.ro

 

În cadrul unui discurs fără precedent, Xi Jinping s-a adresat în faţa a peste 7.000 de militari înarmaţi, în provincia Hebei din nordul Chinei.

"Personalul militar nu ar trebui să se teamă de greutăţi sau de moarte. Ofiţerii şi soldaţii ar trebui să fie îngrijiţi în mod generos, în timp ce stilurile de lucru nedorite şi corupţia ar trebui să fie restricţionate cu hotărâre", a spus preşedintele chinez.

Xi Jinping a cerut armatei să consolideze pregătirea militară orientată spre luptă şi să se concentreze asupra mijloacelor de război de înaltă tehnologie.

"Creaţi o forţă de elită, puternică, care să fie întotdeauna pregătită pentru luptă, capabilă să lupte şi să fie sigură de victorie, pentru a îndeplini sarcinile atribuite de Partid şi de oamenii din noua eră. O atenţie deosebită ar trebui acordată digitalizării, astfel încât să fie promovate talente militare de înaltă clasă", a mai spus liderul de la Beijing.