Un taximetrist de la ALFA a spulberat un semafor şi a fugit de la locul accidentului! Acum îl caută Poliţia!

Data publicare: Miercuri, 03 Ianuarie, 2018 Total: 3723 accesari

Un taximetrist de la ALFA a spulberat un semafor şi a fugit de la locul accidentului! Acum îl caută Poliţia!

Un conducător aflat la volanul unui autoturism înscripţionat cu însemnele specifice companiei ALFA TAXI, care se îndrepta dinspre BAT spre Zona Industrială Vest, în jurul orei 21.30, a pierdut controlul volanului în zona Bisericii Ortodoxe din centrul cartierului Gai, a pătruns pe contrasens şi a spulberat semaforul pietonal, aflat pe marginea drumului.

 

Numai norocul a făcut ca în acea clipă, niciun autoturism să nu circule din sens opus şi niciun pieton să nu se afle în zonă şi să fie rănit. După ce a încercat preţ de câteva minute să scoată maşina prinsă în stâlpul semaforului, şoferul a acţionat butonul de avarie, a blocat autoturismul şi s-a făcut nevăzut.

 

Poliţiştii de la brigada rutieră care au ajuns la faţa locului, au încercat să dea de urma şoferului însă, potrivit informaţiilor primite de la dispeceratul companiei ALFA TAXI, aparţinătorul maşinii se află în timpul liber de două zile. Poliţiştii spun că deocamdată,  nu se ştie dacă proprietarul autoturismului era la volanul acestuia în momentul producerii accidentului sau dacă acesta a împrumutat autoturismul şi că acest aspect va fi stabilit în urma cercetărilor.


Autoturismul a rămas imobilizat, mai bine de două ore, blocând sensul de mers spre BAT şi îngreunând astfel circulaţia rutieră iar până la ora redactării articolului, proprietarul nu s-a prezentat la faţa locului pentru a-şi ridica maşina avariată.

 

Ghidul Arădean a reuşit să dea de urma unui martor ocular care ar fi încercat să îl ajute pe şofer să iasă din autoturism, imediat după producerea accidentului. Din informaţiile pe care le deţinem, se pare că şoferul care a produs accidentul era singur în maşină şi ar fi un bărbat înalt, solid, îmbrăcat în tricou de culoare gri, pantofi sport şi blugi, în vârstă de aproximativ 40 de ani. Potrivit informaţiilor noastre, conducătorul auto mirosea a alcool şi a refuzat orice ajutor, ba chiar a fost reticent faţă de cel care s-a interesat de starea sa de sănătate.


Şoferul a spus doar că este bine şi că a fost lovit din spate de un alt autoturism însă nici pe carosabil dar nici pe maşină nu sunt prezente urmele vreunui impact, altul decât cel cu semaforul.

Poliţiştii urmează să stabilească exact cine se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului, dar şi motivele pentru care acesta a fugit de la locul faptei, abandonând maşina pe carosabil.