Energia electrică în România mai scumpă ca în Germania, Spania, Austria sau Marea Britanie !

Data publicare: Marti, 02 Ianuarie, 2018 Total: 1447 accesari

Energia electrică în România mai scumpă ca în Germania, Spania, Austria sau Marea Britanie !

Avem energie mai scumpă ca în Germania sau Franța! Datele Directoratului pentru energie al Comisiei Europene, (DG Energy) arată că, în al treilea trimestru al acestui an, preţul mediu angro al energiei electrice vândute pe platformele de tranzacţionare (wholesale baseload electricity prices) a înregistrat în România cea mai mare creştere din toată Europa, n plus, acest preţ a fost, pentru România, mult mai mare decât media europeană, fiind vorba despre o media a preţului pentru energia electrică vândută "în bandă", pe pieţe, explică cei de la Economica.net.

 

"În al treilea trimestru al anului 2017, preţul mediu angro al energiei electrice vândute pe platformele de tranzacţionare a fost, în Europa, de 38 de euro/MWh, ceea ce înseamnă o creştere modestă (7%), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În comparaţie cu trimestrul al treilea din 2016, cea mai mare creştere de preţ a fost înregistrată în România (52%), urmată de Slovenia şi Ungaria (fiecare cu 41%), în timp ce Marea Britanie a fost singura ţară în care s-a putut observa o scădere a preţurilor, de 2,2%", se arată în raportul DG Energy.

 

O comparaţie a cifrelor publicate duce la  concluzia că acest preţ a fost, în România, peste media europeană şi peste preţul raportat în mai multe state din vestul Europei, în  România înregistrându-se un preţ mediu de 50,2 euro/MWh, peste media europeană de 38 de euro/MWh, conform aceloraşi date furnizate de DG Energy.

 

Din păcate, plătim mai mult pentru energie decât cetăţenii statelor zona noastră cu excepţia Ungariei, şi vorbim despre ţări în care ponderea energiei din surse fosile, deci mai scumpe, este mai mare decât în România, Polonia fiind un exemplu bun, aici preţul a fost de 38,4 euro, iar în Bulgaria 39,5 euro.

 

Aşadar, preţurile pe care noi suntem obligaţi să le plătim, au fost mai mari anul trecut decât cele din Germania, Spania, Austria, Franţa, Irlanda sau chiar  Marea Britanie, ca să nu mai vorbim despre ţările nordice, acolo unde energia din surse hidro este totuşi foarte întâlnită.