Motive de bucurie pentru fumători. Legea fumatului a fost modificată din nou şi aşteaptă votul final

Data publicare: Vineri, 29 Decembrie, 2017 Total: 2581 accesari

Motive de bucurie pentru fumători. Legea fumatului a fost modificată din nou şi aşteaptă votul final

Fumătorii primesc o veste uriașă la sfârşit de an. După ce Legea fumatului a fost modificată în aşa fel încât localurile să poată permite fumatul în spaţii închise, şi aşteaptă votul final, aceaștia ar putea răsufla ușurați din nou. Potrivit senatorului de Constanța, Nicolae Miga, se pare că aceasta a fost modificată de Senat și se află la Camera Deputaților.


„Legea fumatului a fost modificată în Senat, acum ea este la Camera Deputaţilor de aproape un an de zile, Ea trebuie introdusă pe ordinea de zi, pentru că e cameră decizională. Noi la Senat am modificat sau, cu instalații speciale de scos fumul, de umidificare a aerului, adică special amenajate. Aşa cum există şi în străinătate, în aeroporturi, de exemplu, unde sunt spaţii speciale, aşa am modificat şi noi legea. Acum Camera să vedem dacă o bagă pe ordinea de zi. Obligat trebuie să o treacă pe ordinea de zi pentru că noi am trecut-o la Senat.


Dacă o bagă pe ordinea de zi și nu o discută, atunci poate să treacă tacit cu modificările de la Senat. Dacă o modifică, ea este decizională la legea fumatului. Am modificat legea luând detalii din legislaţia europeană. Din punctul meu de vedere, nu-i putem neglija pe cei şase milioane de fumători”, a declarat senatorul Nicolae Moga, potrivit realitatea.net.


Tot el a precizat că în mai multe state europene, această lege a fost modificată de mai multe ori, până ce organizaţiile care militează pentru drepturile fumătorilor au ajuns la un consens cu autorităţile. Printre statele care au modificat de mai multe ori legea fumatului se numără Germania, de 4 ori, în Franţa de 3 ori şi Spania, unde s-a încercat o revizuire a legii fumatului.