Românii ar mai putea primi încă o zi liberă pe an

Data publicare: Joi, 28 Decembrie, 2017 Total: 1109 accesari

Românii ar mai putea primi încă o zi liberă pe an

Românii ar mai putea primi încă o zi liberă pe an, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere în Parlament. Un grup de aleşi ai poporului s-au gândit că vinerea de dinaintea Paştelui, cunoscută ca şi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor,  este o zi importantă pentru creştini-ortodocsi iar ideea a fost  agreată şi de parlamentari ai puterii şi de cei din opoziţie, care spun că oricum, românii au prea puţine libere faţă de alţi europeni.


Un număr de 42 de senatori şi deputaţi au căzut de acord că, Vinerea mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine şi nu ar trebui sărbătorită prin muncă. Aleşii au avut un argument în plus: această zi este liberă în mai multe ţări europene printre care Germania, Marea Britanie, Grecia, Spania sau Portugalia.


"În 16 ţări Vinerea Mare este zi liberă, chiar mai mult, în cadrul Uniunii Europene, Consiliul Uniunii Europene în cadrul instituţiilor proprii a declarat de fiecare dată Vinerea Mare, ca şi zi liberă, deci toate instituţiile Uniunii Europene în Vinerea Mare nu lucrează"
 a declarat Szabo Odon, deputat UDMR, iniţiatorul legii.

 

Potrivit codului muncii, pe lângă concediul de odihnă, românii se bucură de alte 14 zile libere pe an, cunoscute sub numele de sărbători legale. Zilele de 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor, prima şi a doua zi de paşte, 1 mai, 1 iunie, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie de Sfântul Andrei, 1 Decembrie, evident de Ziua Naţională şi prima și a doua zi de Crăciun sunt sărbătorile legale ale românilor.


Dacă legea care urmează să intre în dezbaterea Senatului, va primi vot favorabil, Vinerea Patimilor va deveni a 15-a zi liberă.