ACCIDENT grav în vestul țării. Un bărbat a decedat

Data publicare: Vineri, 22 Decembrie, 2017 Total: 2891 accesari

ACCIDENT grav în vestul țării. Un bărbat a decedat
Un grav accident rutier a avut loc vineri în vestul țării,soldat cu 4 răniți, si unul decedat. Pentru descarcerarea, salvarea si stabilizarea răniților au fost solicitate echipaje ale ISU Hunedoara și Timiș.
 

Accidentul a avut loc în apropiere de Făget, în Coșevița, iar în operațiune au intervenit 2 autospeciale de descarcerare, 5 ambulanțe SMURD și SAJ și o autospecială de transport victime multiple.În accident au fost implicate 2 autoturisme și un autotren. Dintre cele 5 victime, 3 sunt copii.

Copiii sunt conștienți și cooperanți. Din nefericire, un bărbat, care a ramas încarcerat într-unul dintre autoturisme, a decedat. Celelalte victime au fost transportate la Unități de Primire Urgențe. Copiii au 4 luni, 5 ani și 10 ani. Aceștia se aflau în același autoturism cu părinții lor. Copiii și mama lor au fost transportați cu ambulanțele la spital, în Timișoara.






sursa foto+text : banatulazi.ro