Propunere- ŞOC din partea a 15 aleşi PSD: faptele de corupție săvârșite pentru altcineva nu vor mai fi incriminate

Data publicare: Luni, 18 Decembrie, 2017 Total: 1652 accesari

Propunere- ŞOC din partea a 15 aleşi PSD: faptele de corupție săvârșite pentru altcineva nu vor mai fi incriminate

O nouă propunere ŞOC de schimbare a legilor justiţiei vine din partea a 15 aleşi PSD. Potrivit grupului de 15 parlamentari ai puterii, legea care  sancţionează corupţia va fi modificată astfel încât faptele de corupţie în favoarea altor persoane decât interesul personal, să fie dezincriminate.

 

Mai pe Româneşte, dacă inculpatul dovedeşte că a comis fapte de corupţie în interesul altei persoane, acesta să fie dezincriminat şi să scape de orice pedeapsă.

 

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție urmărește să înlocuiască sintagma „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite” din aliniatul 1 al articolului 12 cu „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite”.

 

Astfel, potrivit proiectului postat pe site-ul Camerei Deputaților, nouă formă a articolului va fi: „(1) Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: a) efectuarea de operațiuni financiare, că acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea unei tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atributiei sau însărcinării sale: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”.

 

 

Iniţiatori ai noilor modificări sunt Bucura-Oprescu Simona, Căruceru Aida-Cristina, Cosma Andreea, Gavriliţă Bianca -Miruna, Halici Nicuşor, Iancu Iulian, Moagher Laura-Mihaela, Neaţă Eugen, Pau Radu - Adrian, Presură   Alexandra,  Suciu Matei,  Ursu Răzvan-Ion,  Vasilică Radu Costin,  Velcea Nicolae, Vrăjitoru Sorinel-Marian.

Proiectul a fost depus în 7 decembrie, iar în 11 decembrie a fost înaintat Senatului.