Oraşul Ineu a rămas fără apă vreme de trei ore. Află care sunt motivele

Data publicare: Vineri, 15 Decembrie, 2017 Total: 1362 accesari

Oraşul Ineu a rămas fără apă vreme de trei ore. Află care sunt motivele

În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., sunt planificate lucrări la reţeaua de apă potabilă din oraşul Ineu.


Astfel, vineri, 15 decembrie , în intervalul orar 09:00 – 12:00, la Ineu este întreruptă furnizarea apei potabile, afectând strada M. Eminescu, tronson cuprins între calea ferată şi ieşirea către Şicula, şi localităţile Chereluş, Şicula şi Gurba.


La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor, motiv pentru care CAA recomandă acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.


Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Pe această cale,CAA doreşte să mulţumească şi totodată să îşi ceară scuze consumatorilor pentru pentru disconfortul creat!