Trei libieni şi un algerian, ascunşi într-un tren marfar, depistaţi la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici

Data publicare: Joi, 14 Decembrie, 2017 Total: 1043 accesari

Trei libieni şi un algerian, ascunşi într-un tren marfar, depistaţi la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat trei cetățeni din Libia şi unul din Algeria care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi sub autoturismele transportate pe un tren de marfă internaţional.


În noaptea de marţi spre miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, județul Arad, pe sensul de ieşire din ţară, într-un tren de marfă care transporta autoturisme pe relaţia România - Franţa, au fost descoperiţi patru bărbaţi, ascunşi sub maşinile transportate.  


Cei în cauză au fost duşi la sediul Politiei de Frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt trei cetăţeni libieni şi un algerian, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.


Cu privire la cele constatate, aceştia au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei și nu dețineau vize care să le permită acest lucru.


Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.