Veşnica roată de rezervă de la conducerea ALDE Arad

Data publicare: Joi, 07 Decembrie, 2017 Total: 3493 accesari

Veşnica roată de rezervă de la conducerea ALDE Arad

Plecarea deputatului Eusebiu Pistru de la PNL şi înscrierea lui în ALDE nu mai este un secret pentru nimeni. Trecerea se lăsa aşteptată de mai mult timp mai ales de când falia apărută  între deputat şi conducerea PNL s-a accentuat în deosebi după alegerile interne din cadrul organizaţiei PNL Arad, contestate de către deputatul Pistru.

 

Trecerea deputatului Pistru de la PNL la ALDE a fost salutată de însuşi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu care a venit joi la Hotel Central din Arad, acolo unde a susţinut o conferinţă de presă avându-i în principal în stânga şi dreapta sa pe actualul preşedinte ALDE, Florin Galiş dar şi pe cel care cel mai probabil îi va lua locul în viitorul apropiat, deputatul Eusebiu Pistru.

 

Zâmbitor, încercând să pară mândru de "noua achiziţie", Florin Galiş a încercat să pozeze în imaginea preşedintelui mândru de sine, încrezător în forţele proprii şi mai ales, stăpân pe organizaţia pe care o păstoreşte. Numai că unele aspecte au trădat această imagine falsă afişată în faţa presei şi al "liberalului roşu", Călin Popescu Tăriceanu.

 

Despre planurile de viitor ale ALDE Arad a vorbit doar Eusebiu Pistru, în timp ce Galiş, încă preşedintele ALDE Arad, şi-a permis să aprobe, semn că frâiele organizaţiei au fost deja predate. În linii mari, proaspătul deputat ALDE, a declarat că în viitorul apropiat ALDE Arad va susţine o şedinţă în care vor fi stabilite direcţiile de urmat dar şi viitorii lideri ai organizaţiei. Ştim asta nu doar din declaraţiile lui Eusebiu Pistru, dar şi din gesturile tacite ale lui Galiş care ascultându-l pe deputat, dădea uşor din cap, uitându-se undeva în neant,  în semn de aprobare.

 

Pentru Florin Galiş, situaţia acutală se prefigurează într-un sentiment de DEJA-VU acesta văzându-se pe făraş pentru a treia oară de la înscrierea în ALDE. 

Galiş a trecut şi prin umilinţa efectului" Mircea Geoană" la precedentele alegeri parlamentare atunci când a fost senator pentru o noapte. La aflarea veştii că a prins un loc de senator, prin calculele redistribuirii, Galiş a chefuit o noapte întreagă, a dat de băut tuturor cunoscuţilor, a fost amendat pentru că fumase în interiorul unui local ba chiar şi-ar fi pierdut şi portofelul cu banii şi actele însă nimic nu avea să îi strice bucuria, proaspătului senator de o noapte.
Umilinţa avea să cadă peste el ca un trăznet, după numărătoarea completă a voturilor, atunci când prin redistribuire cel câştigător a fost Adrian Wiener de la USR, pe când Galiş s-a văzut în afara calculelor propriului partid.



Tot umilit de propriul partid a fost şi în momentul în care, Mihăiţă Calimente a fost pus şef peste organizaţia arădeană deşi Galiş era perceput de mai toată suflarea din ALDE, ca fiind soldatul disciplinat al partidului, demn de funcţia de preşedinte de organizaţie.



Celor două umilinţe greu de digerat, li se adaugă conferinţa de presă de la Hotel Central în care a fost spectator de lux, venit să confirme tacit pierderea organizaţiei. Rănit în orgoliu, încă preşedintele ALDE pare dispus să lupte pentru scaunul pe care l-a obţinut cu atâta muncă şi sudoare.


După încheierea conferinţei de presă, discutând amical cu mai mulţi prieteni, undeva departe de microfoanele şi camerele de filmat, despre accederea în funcţia de preşedinte a deputatului Pistru, Galiş a scăpat un ironic "mai vedem noi" urmat de primul zâmbet al zilei, semn că ideea de a fi dat la o parte şi de această dată nu îi surâde actualului preşedinte.

 

Rămâne de văzut cum se vor desfăşura ostilităţile în tabăra "liberalilor roşii" de la Arad  pentru că Pistru promite să aducă noi oameni care să îl susţină iar tabăra deja vechilor liberali din ALDE pare să îşi ascută pumnalele. Un singur lucru este cert: la  ALDE Arad bate vântul rece al schimbării care îi provoacă frisoane pre;edintelui de conjunctură, Florin Galiş.