Decizie istorică luată de Agenţia Oficială de Presă din Ungaria, de ziua naţională a României! Ungaria va furniza zilnic ştiri în limba Română!

Data publicare: Sambata, 02 Decembrie, 2017 Total: 3513 accesari

Decizie istorică luată de Agenţia Oficială de Presă din Ungaria, de ziua naţională a României! Ungaria va furniza zilnic ştiri în limba Română!

Agenţia Naţională de Presă din Ungaria a lansat, cu ocazia Zilei Naţionale a României, un flux de ştiri publicate în limba Română . Potrivit MTI, totul se întâmplă ca urmare a "numeroaselor solicitări sosite din Transilvania şi pentru o informare cât mai credibilă", dupa cum anunta agentia vineri.

 

"Cea mai mare comunitate maghiara din afara graniţelor Ungariei trăieşte pe teritoriul României, în Transilvania. Astfel, membrii acestei comunităţi au contacte zilnice cu populaţia majoritară. Din acest motiv, MTI, începând cu 1 decembrie va furniza un flux de ştiri în limba romănâ destinată presei române, pentru a oferi o imagine cât mai autentică şi corectş despre Ungaria", se arată în materialul publicat de 1 Decembrie.

 

Potrivit MTI, demersul a fost demarat special pentru români, "atât în Transilvania, cât şi pe întreg teritoriul României" din dorinţa ca "prin demersul său, Agenţia de Presă Ungară doreşte ca cititorii români să-si formeze o imagine reală, autentică şi exactă despre viaţa de zi cu zi din Ungaria şi a comunităţii maghiare din Transilvania, respectiv despre proiectele cele mai importante ale guvernului ungar care privesc şi Transilvania, şi minoritatea maghiară".

 

Ştirile Agenţiei Naţionale de Presă din Ungaria în limba română pot fi citite pe portalul

 

//www.hirado.hu/rovatok/romana/