Asociaţia Economică Germano-Română DRW Arad preia iniţiativa pentru dezvoltarea Aeroportului Arad

Data publicare: Miercuri, 29 Noiembrie, 2017 Total: 1730 accesari

Asociaţia Economică Germano-Română DRW Arad preia iniţiativa pentru dezvoltarea Aeroportului Arad

Aeroportul din Arad are tot mai multe şanse să devină operaţional, pentru curse regulate interne şi externe, și datorită interesului investitorilor germani din municipiu sau județ.

 

DRW Arad a vrut să afle dacă există un real interes pentru dezvoltarea aeroportului Arad ca destinaţie, dar şi ca punct de plecare pentru destinaţii de interes din România sau din Europa. Prin urmare, am efectuat un sondaj printre membrii asociației, dar şi printre investitorii şi oamenii de afaceri afiliaţi organizaţiei noastre, ale căror investiţii au cea mai mare pondere în economia şi veniturile din judeţul Arad. 137 dintre aceștia au dat curs sondajului, ale cărui rezultate le puteți vedea în prezentarea pe care am pregătit-o.” a declarat Waldemar Steimer, preşedintele Asociaţiei Economice Germano-Română DRW Arad.

Dintre cei 137 de respondenţi doar unul singur nu s-a arătat interesat de o legătură aeriană directă de pe aeroportul din Arad. Cum era de aşteptat, majoritatea respondenţilor ar prefera conexiuni aeriene externe, însă există interes şi pentru curse interne, în special pentru Bucureşti. Dintre ţările spre care s-ar dori să se înfiinţeze curse de linie cu decolare de pe aeroportul Arad, cele mai multe voturi au fost pentru Germania, existând însă interes și pentru Italia, Franţa, Austria, Spania, Portugalia sau Marea Britanie.

 

Sondajul efectuat de către DRW Arad a scos la iveală şi câteva idei care s-ar putea lua în calcul, cum ar fi cuplarea zborurilor cu altele (escală în Arad) sau căutarea unor rute aeriene complementare cu cele care sunt operate de pe aeroportul din Timişoara. Având în vedere contextul lipsei de autostrăzi care să lege principalele orașe din țară (Cluj, Iași, Constanța, etc.), precum şi de perspectivele nu foarte grozave în ceea ce privește realizarea în scurt timp a unei astfel de infrastructuri, cursele de linie ar putea fi și o soluție internă, acestea putând fi implementate mult mai rapid și cu costuri mult mai mici.

 

Preşedintele Steimer, a prezentat personal acest sondaj săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri private la Palatul Victoria, reprezentanților Guvernului României și ai companiei TAROM, al cărui nou director general este unul dintre vicepreşedinţii Clubul Economic German DWC Banat, Werner-Wilhelm Wolff. Sondajul se vrea a fi un punct de pornire al negocierilor pentru înfiinţarea de curse aeriene de linie pe aeroportul Arad.

 

DRW Arad a purtat discuţii şi cu Consiliul Judeţean Arad pe această temă, repezentat de vicepreşedintele Sergiu Bîlcea, care a fost și invitat la una dintre întâlnirile lunare ale membrilor asociației.