Concurs internaţional de creaţie ,,ECO-FANTEZII DE CRĂCIUN” la ,,Grădiniţa Prieteniei” din Arad

Data publicare: Miercuri, 29 Noiembrie, 2017 Total: 5283 accesari

Concurs internaţional de creaţie ,,ECO-FANTEZII DE CRĂCIUN” la ,,Grădiniţa Prieteniei” din Arad

Marţi, în data de 28  noiembrie 2017 s-a desfăşurat la Grădiniţa P.P. ,,Grădiniţa Prieteniei” din Arad, prima ediție a Concursului Internațional de Creație ,,ECO-FANTEZII DE CRĂCIUN”.

În cadrul concursului, copii de toate vârstele şi-au putut pune în valoare creativitatea prin confecţionarea de ornamente şi obiecte de artizanat de Crăciun, din materiale reutilizate pe care, de obicei, le aruncăm sau despre care, de cele mai multe ori, spunem că nu pot avea valoare. Astfel, PET-urile şi paharele de plastic, revistele vechi, borcanele goale, ghemul de aţă al bunicii sau bucăţi neînsemnate de material su fost transformate de către cei mici în oameni de zăpadă, brăduleţi de Crăciun, globuri şi multe alte obiecte specifice anotimpului rece.


Concursul a fost iniţiat şi organizat de doamnele prof. Barna Cristina, Gorgan Laura, Crişan Florica, Majar Giorgiana, Tripon  Margareta Ildiko, Farkas Eva și prof. înv. primar Malița Adriana. Coordonatorii concursului au fost: d-na inspector şcolar pentru educaţie timpurie, prof. Soriţeu Emilia şi d-na director a grădiniţei, prof. Șarga Ramona.


La concurs au participat un număr de peste 1000 de cadre didactice din toate cele 41 de județe ale României, din Republica Moldova, Serbia și Ungaria. S-au realizat peste 3000 de lucrări, constând în confecționare de decoraţiuni de Crăciun: brăduți decorativi, ornamente de Crăciun pentru masă, coronițe de Crăciun din materiale reciclabile, ornamente pentru brad, măşti şi origami de Crăciun din diverse materiale. Lucrările au fost jurizate de către persoane de specialitate pe următoarele nivele de vârstă: preșcolari, școlari, copii cu Cerințe Educaționale Speciale.


Partenerii concursului internaţional au fost: Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad, Școala Generală ,,Lucian Magdu”, Batania, UNGARIA, Predškolska Ustanova ,,Naši Biseri”, Kanjiža, SERBIA şi Şcoala Specială ,,Rază de Soare” din Arad.

Mulţumim tuturor pentru implicarea în această acţiune.” a declarat doamna Șarga Ramona Amalia, directorul grădiniței.

 

Într-un cadru deosebit, atât din punct de vedere emoțional, cât și vizual, Concursul Internațional ,,Eco-Fantezii de Crăciun” organizat la Grădinița P.P. ”Grădinița Prieteniei” a adunat peste 3000 de lucrări excepțional realizate. Sufletul și dăruirea copiilor, alături de cadrele lor didactice au dat strălucire și frumusețe exponatelor. Felicitări!” a declarat doamna inspector pentru educație timpurie, Sorițeu Emilia.

 


Prin activitățile extrașcolare, copilul este pus în situații reale de viață, învățând prin acțiunea proprie, prin experiență. Tot în cadrul acestui tip de activități, el învață de plăcere și împărtășește cu colegii ceea ce simte. Doamnele educatoare au șansa de a descoperi și apoi dezvolta talentul preșcolarilor, promovând acțiunile în care cel mic se descoperă, până la urmă, pe sine însuși. Salut inițiativa colectivului Grădiniței P.P. ”Grădinița Prieteniei” de a aduce împreună acum, în prag de sărbători, într-o atmosferă armonioasă, cadre didactice din străinătate și de a valorifica lucrările copiilor, de a le așeza în lumină, acolo unde le este locul, prin inocența reflectată.” a declarat doamna Moler Camelia, inspector școlar pentru educație permanentă.

 

Apreciez faptul că una dintre secțiunile concursului internațional a cuprins lucrările elevilor cu C.E.S. Peste tot în comunitate se vorbește despre integrare, fapt pentru care este lăudabilă abordarea dumneavoastră. La prima vedere a tuturor lucrărilor de la cele trei secțiuni, pot spune că diferențele au fost minore. Toate lucrările au dat dovadă de creativitate în alegerea materialelor eco și în îmbinarea lor. Consider că a fost un concurs care a oferit reale șanse egale tuturor participanților.” a declarat doamna Cojocariu Amalia, inspector școlar pentru învățământul special.

 

Astăzi am participat la un eveniment deosebit, care ne-a încântat sufletul. Am fost profund impresionată de multitudinea exponatelor de la Concursul Internațional ,,Eco-Fantezii de Crăciun”, dar în același timp și de creativitatea pe care am văzut-o prin aceste ”capodopere”. Am găsit aici o valoroasă resursă de inspirație.

Mulțumim pentru că ne-ați făcut parteneri la așa frumusețe! Felicitări organizatorilor!” a declarat doamna Fătu Cornelia, director la Școala Specială ”Rază de Soare” Arad.

           

A fost un eveniment deosebit de interesant, o avampremieră a Crăciunului în cadrul căreia ne-am bucurat privirile și sufletele cu lucrările minunate realizate de preșcolari, de elevi și de elevii cu C.E.S. Am fost impresionată de multitudinea tehnicilor de lucru utilizate. Imaginația debordantă a copiilor a îmbinat vechiul cu noul, culorile și materialele de lucru, rezultând aranjamente de Crăciun, decorațiuni și personaje specifice Crăciunului. A fost o muncă susținută din partea copiilor și a dascălilor, iar rezultatele au fost pe măsură: culoare, fantezie... într-un cuvânt SĂRBĂTOARE.” a declarat doamna Nistor Andrada, profesor pentru învățământul primar de la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului, Arad.