PSD a decis! Vor mitinguri de susţinere deşi sunt la guvernare, însă au probleme de prezenţă la aceste mtitinguri!

Data publicare: Marti, 21 Noiembrie, 2017 Total: 1565 accesari

PSD a decis! Vor mitinguri de susţinere deşi sunt la guvernare, însă au probleme de prezenţă la aceste mtitinguri!

Liderii PSD au decis în Comitetul Executiv de la Herculane, că se vor organiza mitinguri în județe, care vor avea ca temă „România”. Chiar dacă au încercat să dea o altă temă mitingurilor, pentru toți este clar că ceea ce a generat reacția de revoltă este ultimul dosar de la DNA al lui Liviu Dragnea.

 

Ironia sorţii este că acest Comitet Executiv s-a ţinut la exact în staţiunea distrusă de un afacerist, membru PSD, care tocmai zilele trecute a fost ridicat de DIICOT. Este vorba de Iosif Armaş, cel care s-a ocupat după 2001, de privatizarea SC HERCULES SA.

Revenind la mitingurile PSD, la Comitetul Executiv, mai mulţi lideri PSD ar fi dorit ca acest miting să fie organizat în aproprierea zilei de 1 decembrie, „tema” acestui miting fiind „chipurile” România, nicidecum faptul că lumea s-a revoltat pentru modificările pe care partidul aflat la guvernmare de 1 ani de zile încearcă să le aducă legilor justiţiei. Problema cu data de 1 Decembrie însă este că ar fi „prea din scurt”.




După mini-vacanța de 1 decembrie, încep pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, ceea ce le crează probleme serioase de calendar celor din PSD, iar majoritatea liderilor județeni se tem de un adevărat fiasco, ceea ce ar însemna, în primul rând, un dezastru electoral pentru partid, care și-ar pierde argumentul că este susținut de milioane de români.

Mai mult decât atât, liderii PSD se tem de o scindare a României. Există riscul ca odată cu mitingurile PSD să fie organizate și alte acțiuni de protest ale celor care susțin mișcarea #Rezist sau #CorupțiaUcide. În contextul unor ample mișcări de stradă cu două tabere adverse există riscul ca lucrurile să degenereze și să se ajungă la o tranșare politică a situației, chiar în preajma Sărbătorilor, lucru cu totul nedorit de către liderii PSD.