Poveste cu final fericit la Miniş! Un octogenar dat dispărut a fost găsit în viaţă după două zile de căutări

Data publicare: Luni, 20 Noiembrie, 2017 Total: 1223 accesari

Poveste cu final fericit la Miniş! Un octogenar dat dispărut a fost găsit în viaţă după două zile de căutări

Poveste cu final fericit la Miniş, acolo unde polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reuşit să dea de urma unui bărbat, dipărut dintr-un centru pentru persoane vârstnice de pe raza localității, după zile întregi de căutări.


Bărbatul, în vârstă de 86 de ani, a reuşit să se strecoare în afara centrului de îngrijire a vârstnicilor şi a dispărut fără urmă. Angajaţii centrului au dat alarma imediat după ce au sesizat dispariţia bătrânului iar o echipă de căutători a plecat de urgenţă în căutarea bărbatului.


Totul s-a întâmplat miercuri,  în data de  15 noiembrie însă bătrânul a fost de negăsit iar şansele ca acesta să fie aflat în viaţă scădeau în fiecare oră. Vârsta înaintată, vremea rece de afară şi animalele sălbatice din pădure păreau să nu îi dea nici o şansă de supravieţuire bărbatului.

După două zile de la începerea căutărilor,  echipa de oameni care îl căutau pe bărbat formată din  polițiștii din localitate, pădurari și voluntari, au reuşit să dea de urma bărbatului. Acesta a fost depistat la data de 17 noiembrie, în viață, într-o zonă împădurită de pe raza localității.


Octogenarul dispărutl era slăbit, deshidratat şi se mişca greu astfel că la faţa locului a sosit o ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Județean Arad pentru a fi îngrijit şi ţinut sub supraveghere medicală până îşi va recăpăta puterile.