Revoluţia Fiscală scoate oamenii în stradă şi la Arad

Data publicare: Duminica, 12 Noiembrie, 2017 Total: 1257 accesari

Revoluţia Fiscală scoate oamenii în stradă şi la Arad

Anunţată cu surle şi trâmbiţe de către Guvern şi lăudată de deputatul Dorel Căprarca fiind o lege aducătoare de beneficii pentru angajaţi, revoluţia fiscală a scos în stradă mii de oameni din toată ţara a doua săptămână la rând.

 

Duminică seara începând cu ora 19.00, aproximativ 100 de arădeni s-au adunat pe platoul din faţa palatului administratuv pentru a protesta împotriva aşa- numitei revoluţii fiscale, un pachet de legi asumat de către coaliţia de guvernare care, potrivit tuturor economiştilor, creează birocraţie şi scăderea salariului pentru milioane de angajaţi.

 

Arădenii s-au adunat cu mic cu mare în faţa palatului administrativ şi au protestat paşnic astfel că echipajele de poliţie de la faţa locului nu au avut altceva de făcut decât să îndeplinească o simplă formalitate; cea de a fi prezenţi la faţa locului.

 

Mai mulţi părinţi care au venit însoţiţi de copii au declarat pentru Ghidul Arădean că micuţii trebuie să înveţe încă de la vârste fragede să îşi apere drepturile şi libertăţile.
"Ne plăteşte Soroş, aşa că am zis să venim cu copii să luăm mai mulţi bani. Eu nu am copii, dar am adus câinele cu mine" a comentat ironic un arădean.

 

Întrebaţi de declaraţia deputatului PSD Dorel Căprar care a spus că milioane de români vor avea de câştigat de pe urma revoluţiei fiscale, arădenii s-au arătat de-a dreptul indignaţi.

"Domnul Căprar a pierdut o bună ocazie de a tăcea. Ori nu are habar despre ce vorbeşte ori nu e capabil să adune două numere. Vorbeşte şi el să apară bine în faţa şefilor că şi aşa e pe făraş. Ne lipsim de beneficiile lui şi ale PSD. Să se ducă domnul Căprar cât mai departe de Arad că şi aşa pune numai beţe în roate" a declarat un protestatar din faţa primăriei.

 

Arădenii spun că sunt hotărâţi să iasă din nou în stradă şi duminica viitoare dacă Guvernul va continua să masacreze economia doar pentru a scoate bani din piatră seacă pentru a acoperi găurile din buget cauzate de promisiunile electorale mincinoase.