Indisciplina de la UTA poate fi unul din motivele actualei situaţii. Patru jucători „pe făras” după cheful de sâmbătă

Data publicare: Vineri, 10 Noiembrie, 2017 Total: 3419 accesari

Indisciplina de la UTA poate fi unul din motivele actualei situaţii. Patru jucători „pe făras” după cheful de sâmbătă

După ce doi ani la rând UTA s-a luptat până în ultimul momewnt cu reale şanse pentru a trece în Liga I, actualul sezon este unul destul de nefast, „Bătrâna Doamnă” nereuşind să se impună la meci la rândul, nu reuşeşte să treacă de jumătatea clasamentului, ba mai mult, a ajuns la un moment dat chiar pe unul din locurile retrogradabile, iar colac peste pupăză, a schimbat şi doi antrenori în acest tur, căci despre acuzaţiile de corupţie care au adus o parte din conducerea clubului în faţa unor procurori, nu mai discutăm.

 

Este o mică mare degringoladă la UTA, iar ca tacâmul să fie complet, se pare că nici disciplina nu este unul din punctele forte, înaintea egalului cu Ripensia, mai mulţi jucători n-au respectat ora de stingere aşteptând tortul de ziua lui Ciucă, la restaurantul Hotelului Gio. Branko Grahovac, Mădălin Ciucă, Alin Buleică și Sorin Strătilă sunt cei patru roş-albi care sunt vizați pentru rezilierea contractelor. Se pare că, conducerea poartă discuţii pentru o reziliere amiabilă a contractelor, şi toate astea înaintea meciului de la Şiria cu ASA Tg. Mureş.