Claudia Boghicevici va rămâne la Consiliul Judeţean Arad după ce astăzi parlamentul i-a refuzat accederea în cadrul Curţii de Conturi. Fostă deputat, Claudia Boghicevici a fost propunerea venită din partea PNL. Pentru cele două posturi disponibile, s-au luptat trei candidaţi însă Parlamentul a decis printr-o diferenţă covârşitoare de voturi, numirea lui Vasile Gherasim şi al fostului președinte ANAF, Bogdan Nicolae Stan, în funcţia de consilier de conturi.
Cei trei candidaţi au trebuit mai întâi să treacă de comisiile parlamentare ca mai apoi, fiecare dintre ei să primească voturile în plenul Parlamentului. În urma numărării voturilor, fostul preşedinte al ANAF, Bogdan Nicolae Stan a obţinut cel mai mare număr de voturi: 250 „pentru” şi 107 „împotrivă” în timp ce Vasile Gherasim a obţinut 245 de voturi „pentru” şi 112 „împotrivă”.
Fostă ministru al muncii în cabinetul MRU, actualmente vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici a obținut doar 139 de voturi „pentru” şi 218 „împotrivă”.
Bogdan Nicolae Stan şi Vasile Gherasim au fost numiţi consilieri de conturi la Curtea de Conturi, pentru un mandat de 9 ani, începând din 7 noiembrie 2017.