Trei zile de EXIT la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad

Data publicare: Miercuri, 01 Noiembrie, 2017 Total: 1026 accesari

Trei zile de EXIT la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad

Trei zile. Trei reprezentații. Trei locații. Spectacolul EXIT, coproducție Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” și Teatrul Național din Sombor va prezent  pe scenele celor trei instituții, vreme de trei zile consecutiv. Maratonul începe în 7 noiembrie, când, de la ora 19.00, spectacolul se joacă pe scena mare a teatrului arădean. O zi mai târziu, în 8 noiembrie, tot de la 7 seara, e rândul spectatorilor timișoreni să umărească montarea semnată de Árpád Schilling, pe scena mare a Teatrului Maghiar “Csiky Gergely”, pentru ca în 9 noiembrie, de la ora 19.30 – actorii să evolueze pe scena Teatrului Național din Sombor.

 

Montarea se construiește pe un text scris Árpád Schilling împreună cu Láng Annamária. Întreaga construcție se bazează pe improvizațiile actorilor și tratează subiectul migranților economici. Este povestea a douăsprezece persoane din România, Ungaria și Serbia care doresc să intre pe teritoriul Angliei. La coborârea din avion ele sunt prinse însă într-un inter-spațiu pentru o perioadă nedefinită, fiind obligați să își confrunte temerile, prejudecățile și să găsească soluții în situații-limită.

 

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Csata Zsolt, Éder Enikő, Mátrai Lukács Sándor, Tokai Andrea, Vass Richárd, Ninoslav Đorđević, Branislav Jerković și Dragana Šuša, Andrei Elek și Carmen Vlaga Bogdan.