Război total între generaţii! Stela, Arşinel şi Mihai Bendeac îşi împart replici dure

Data publicare: Duminica, 29 Octombrie, 2017 Total: 6164 accesari

Război total între generaţii! Stela, Arşinel şi Mihai Bendeac îşi împart replici dure

Războiul generaţiilor între Stela Şi Arşinel pe de-o parte şi Mihai Bendeac de cealaltă parte. Totul a început când actriţa Stela Popescu, într-un interviu pentru DC NEWS a lansat mai multe atacuri la adresa lui Mihai bendeac despre care a spus că orice prost de pe stradă poate şă joace rolurile pe care acesta le interpretează.

 

"Mie nu îmi place Mihai Bendeac deloc, deși îl socotesc un băiat foarte talentat. Nu-mi place drumul acesta pe care l-a luat. Orice prost de pe stradă poate să facă de-astea, nu un artist, deși am auzit că a fost un student eminent la teatru. Nu știu cum să vă spun, nu e chiar să placă la toată lumea", a declarat Stela Popescu.

 

Reacţia lui Mihai Bendeac nu a întârziat să apară! Deranjat de remarcile răutăcioase ale Stelei Popescu, Bendeac a răspuns printr-o postare pe Facebook în care şi-a exprimat aprecierea pentru marea actriţă, lăsând la o parte faptul "că, o jumătate din carieră, a ales să o petreacă alături de un submediocru fiert pe bani". 

 

"Stela Popescu este al treilea artist de revistă al României după Mircea Crișan și Constantin Tănase. Lăsând la o parte faptul că, o jumătate din carieră, a ales să o petreacă alături de un submediocru fiert pe bani, o invit să aleaga pe "oricine" de pe stradă care să joace în teatru Richard al III-lea și, în TV, să scrie/joace/realizeze 1.200 de momente dintre care îmi permit să spun că, bă, p..a mea, măcar 30%!chiar ok. :) Respect etern Doamna Stela! #dropthemike", a fost mesajul lui Mihai Bendeac.

 

Cuvintele lui Bendeac au ajuns şi la urechile lui Arşinel care a intrat şi el în hora declaraţiilor care a dat de înţeles că măsura valorii fiecărui actor o dă publicul.

 

"Nu am nicio replică. Nu răspund la așa ceva. Este treaba lui ce zice. Nu mă interesează. În locul meu, ani de-a rândul, a comentat publicul prin răspunsurile date la sondajele care au fost făcute, de exemplu la Gala "Zece pentru România". Au fost mai multe sondaje unde am ieșit pe primul loc, nu pe locul doi! Și nu doar acolo. Deci nu am ce să comentez pentru că a făcut-o deja publicul de-a lungul timpului. Astfel de lucruri se întâmplă, din păcate. Eu ce-am să fac?", a zis Alexandru Arșinel pentru DC News

Rămâne de văzut cum va evolua războiul declaraţiilor dintre cele două generaţii de actori.



Stela Popescu, opinie despre Mihai Bendeac şi rolurile pecare acesta le interprezează( min 19:40)


<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/_uaTfQxXxE0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>




Preluare video: ZouTube/DC News