ALERTĂ în rândul părinților. Un alt JOC pune viața copiilor în pericol

Data publicare: Vineri, 20 Octombrie, 2017 Total: 1973 accesari

ALERTĂ în rândul părinților. Un alt JOC pune viața copiilor în pericol Un alt joc la fel de periculos precum a fost "Balena Albastră" face ravagii în mediul online. AFLĂ detalii despre acest joc care pune în pericol viața copiilor.

Părinţii din întreaga lume sunt în alertă după ce jocul denumit „Provocarea de 48 de ore” a început să circule pe Facebook. Acest joc îi încurajează pe copii să fugă de acasă timp de două zile. Pentru fiecare menţiune la adresa lor apărută în social media, copiii sunt păcăliţi că vor primi puncte, astfel că sunt binevenite toate mesajele postate de familie şi prieteni în care aceştia fac apel la internauţi, anunţând dispariţia şi implorând ajutorul lor.

În urmă cu câţiva ani în vestul Europei a circulat un joc similar, „Jocul celor 72”, în care copiii încercau să dispară de acasă timp de 72 de ore. O mămică din Derry, Irlanda, a povestit că familia ei a suferit un adevărat şoc din cauza acestei „competiţii bolnave”. Ea a povestit că cei doi copii ai ei au fost găsiți alături de alţi copii, la 55 de ore de la dispariţie în Ballymena. „Mi-a fost teamă că erau morţi sau că ar putea fi violaţi, traficaţi sau ucişi. Dar aceşti copii cred că acest lucru este amuzant”, povestea mama la vremea aceea. Aceasta a aflat, ulterior, că cei doi copii erau lideri ai jocului, datorită timpului lung petrecut departe de casă, scrie stiripesurse.ro.