Tragedie la ieşirea din Arad spre Sagu, doi morţi şi doi răniţi!

Data publicare: Vineri, 20 Octombrie, 2017 Total: 19304 accesari

Tragedie la ieşirea din Arad spre Sagu, doi morţi şi doi răniţi!

ARAD: Vineri dimineaţa, în jurul orei 8.30, pe drumul DN69 (drumul vechi spre Timişoara) la ieşirea din Arad spre localitatea Sagu a avut loc un grav accident de circulaţie. Două persoane au decedat şi alte două au rămas încarcerate.

 

În accident au fost implicate trei autoturisme, care au ajuns defapt într-o depăşire dublă. Mai exact, cele trei autoturisme se deplasau în direcţia Sagu, un autoturism înmatriculat în Polonia a intrat în depăşirea unui microbuz, însă soferul microbusului nu s-a asigurat si a intrat şi el la rândul său în depăşirea unui autoturism Dacia Logan de culoare roşie care se afla în faţa acestuia.


Când şoferul microbuzului a realizat că nu are timp sa depăşească, a reintrat pe banda de mers, moment în care a acroşat autoturismul Dacia Logan, iar în urma acroşării, Logan-ul de culoare roşie a intrat în balans. Şoferul Loganului a pierdut controlul volanului, a părăsit  carosabilul şi a ieşit din decor, oprindu-se într-un stâlp dezafectat de pe marginea drumului.

Se pare că cele trei autoturisme nu aveau viteze foarte mari.

În autoturrismul Dacia Logan se aflau 4 persoane cuprinse între  25 şi 40 de ani, care se deplasau spre localitatea Sagu din judeţul Arad, pentru a prelua camioanele unei companii să plece în curse.

 

În urma accidentului, şoferul şi pasagerul din dreapta au murit pe loc şi alţi doi au rămas încarceraţi, pentru scoaterea lor a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a ISU Arad. Cei doi bărbaţi care au supravieţuit, au fost transportaţi la Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

 

La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe precum şi un echipaj de la  Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru descarcerare.