Un arădean, arestat pentru deţinere ilegală de arme şi contrabandă

Data publicare: Miercuri, 18 Octombrie, 2017 Total: 2543 accesari

Un arădean, arestat pentru deţinere ilegală de arme şi contrabandă

Polițiștii Poliției Oraș Lipova, împreună cu cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul Criminalistic au efectuat două percheziții domiciliare la o persoană bănuită de deținere ilegală de arme și contrabandă.

 

Totul s-a întâmplat marţi, la data de 17 octombrie, atunci când polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare, în urma cărora s-a descoperit un întreg arsenal deţinut ilegal. De la faţa locului au fost indisponibilizate o grenadă defensivă, un arc profesional cu 20 de săgeți, o arbaletă metalică, două cuțite de vânătoare, un binoclu, un detector de metale, un pistol de tip airsoft P08 cu încăcător și mai multe bile, precum și o machetă din lemn a unei arme de vînătoare.

 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 56 de ani, din Lipova, ar fi deținut la domiciliul, respectiv reședința sa de pe raza localității, mai multe arme letale și neletale, fără a deține documente legale, susceptibile a proveni din contrabandă.

 

În baza probatoriului administrat, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.

 

În activități au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Arad și lucrători din cadrul I.S.U. Arad.