Medicii de familie din Arad se pregătesc de proteste

Data publicare: Marti, 10 Octombrie, 2017 Total: 1701 accesari

Medicii de familie din Arad se pregătesc de proteste

Toamna pare a fi anotimpul protestelor în România. După ce mai multe federaţii sindicale din domeniul învăţământului au ieşit în stradă din cauza promisiunilor neonorate de către Guvern, medicii de familie, se pregătesc şi ei de proteste.


Miercuri, în cadrul unei şedinţe organizate de Societatea de Medicina de Familie Arad şi Patronatul Medicilor de Familie Arad, se vor discuta problemele din sistem, urmând a se stabili un calendar al protestelor  care va fi mai apoi pus în practică în perioada imediat următoare.

 

Declanşarea acţiunilor de protest la adresa decidenţilor din sistemul sanitar are la bază nerezolvarea problemelor specifice medicinei de familie asupra cărora se atrage atenţia de ani de zile, Birocraţia excesivă din sistem în dauna actului medical precum şi probleme de ordin financiar, cum ar fi modul de finanţare a medicinei de familie.

 

Deşi problemele cu care se confruntă sistemul sanitar şi mai ales medicii de familie sunt cunoscute de către Ministerul Sănătăţii, rezolvarea acestora este amânată.

Specialiştii în domeniul medical trag un semnal de alarmă şi spun că Romania riscă să rămână cu mai puţin de jumătate din medicii de familie în următorii 10 ani din cauza slabei finanţări a sistemului.