O sută de lucrări despre Marea Unire au intrat în fondul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad

Data publicare: Duminica, 08 Octombrie, 2017 Total: 936 accesari

O sută de lucrări despre Marea Unire au intrat în fondul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad a achiziționat recent o impresionantă serie editorială cuprinzând o sută de lucrări științifice despre Marea Unire.

 

Această veritabilă colecție de patrimoniu național a fost alcătuită de către reputatul profesor universitar dr. Ioan Scurtu, iar primul volum, „Hotare și spații naționale”, îi aparține marelui istoric Nicolae Iorga.

 

Deloc întâmplător, această colecție „Centenar” a fost vernisată cu prilejul colocviului filialei arădene a Societății de Științe Istorice din România – coordonată de către conferențiarul universitar dr. Sorin Bulboacă – structură științifică care îi cuprinde pe cei mai mulți dintre cercetătorii arădeni implicați în elaborarea lucrărilor fundamentale de istorie locală: monografii, dicționare, compendii etc.