Autorităţile locale au luat hotărârea ca din aceastp toamnă, tarifele la bilete şi abonamente dar şi amenzile pentru transportul public să fie majorate.
Procentgele majorării nu sunt deloc neglijabile astfel că arădenii care circulă regulat cu transportul în comun vor reimţi destul de serios majorarea preţurilor.
Un bilet de tramvai în municipiu ar urma să coste 3 lei în loc de 2lei ,adică mai scump cu 50% faţă de lei cât costă în prezent.
Prețurile pentru abonamente vor crește și ele, astfel că în viitorul apropiat, cel mai ieftin abonament lunar va costa 90 de lei pentru toate liniile urbane, abonamentele nenominalizate pe toate liniile urbane ar urma să coste 135 lei iar abonamentele lunare pe rutele cele mai îndepărtate din afara municipiului Arad vor costa 400 de lei.
Biletele cu suprataţă pe care călătorii fără ticjete sau abonamente sunt obligaţi să le achiziţioneze de la controlori când sunt prinşi, vor avea şi ele tarife mai mari. Astfel preţul unui bilet cu suprataxă pentru călătoriile în municipiu va fi majorat de la 30 la 50 lei.
Proriectul de hotărâre locală a intrat în dezbatere publică şi poate fi găsit pe site-ul primăriei Arad, unde pot fi semnalate şi sugerate şi alte variante de modificări ale tarifelor iar după ce va sta în dezbatere publică o perioadă de două săptămâni până la data de 16.10.2017, proiectul va fi pus pe masa consilierilor locali pentru a fi votat.
Sumele rezultate în urma creşterilor de tarife ar urma să fie folosite pentru infrastructură dar şi înnoirea flotei de autobuse şi tramvaie.