Proteste de amploare în faţa GUVERNULUI! Peste 10.000 de sindicalişti din sănătate vor pleca în marş spre Ministerul Sănătăţii!

Data publicare: Miercuri, 04 Octombrie, 2017 Total: 1365 accesari

Proteste de amploare în faţa GUVERNULUI! Peste 10.000 de sindicalişti din sănătate vor pleca în marş spre Ministerul Sănătăţii!

Iniţiativa Guvernului de a transfera contribuţiile sociale de la angajator la angajat scoate oamenii în stradă. Oamenii protestează, în faţa Guvernului, la protest participă CNS Cartel Alfa, Sanitas și Sindicatul Naţional al Poliţiştilor. Oamenii spun că sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le primesc şi de faptul că de la 1 ianuarie veniturile lor se vor reduce, odată cu trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

"Observăm că ceea ce s-a spus în campanie este o mare minciună", a precizat un bugetar care protestează în Piaţa Victoriei.

"Nu suntem de acord cu luarea tichetelor de masă şi nu suntem noi de acord să plătim catre stat", a precizat un bugetar aflat în Piaţa Victoriei. Întrebat ce salariu are în prezent, acesta a răspuns: "25 de milioane vechi salariu după 20 si ceva de ani de munca"

 

Sindicatele din sănătate vor pleca în marş spre Ministerul Sănătăţii, urmând ca după aceea să revină iar în faţa Guvernului.


 

Sindicatele din sănătate susţin că salariile personalului medical vor scădea, într-o primă fază, cu până la 60%.

În cel mai negru scenariu, un medic care în prezent are un salariu brut de 14.800 de lei, adică 10 mii net, la 1 ianuarie 2018 se va trezi cu puţin peste 7 mii de lei, adică 4 MII de lei net. Calculul prezentat de sindicate se raportează la o reţinere de 35% a contribuţiilor sociale şi la un spor de numai 1% pe care medicul l-ar primi de la anul, faţă de 100% cât primeşte în prezent. Chiar şi majorarea de 25% promisă în luna martie va conduce tot la o diminuare a lefurilor nete.

La fel se întâmplă şi în cazul asistenţilor medicali. La un venit brut de 2.900 de lei, după ce statul opreşte 16%, contribuţiile pentru sănătate şi pensii, dar şi impozitul de 16%, asistentul pleacă acasă cu o leafă de 2.319 lei net. De la anul însă, deşi salariul brut va fi de 3.236 lei, după creşterea cu 25%, în mână angajatul va primi aproximativ 1.890 de lei.







Sursa: Realitatea.net