Meciurile de acasă, din nou pe micile ecrane! UTA, acord cu FRF!

Data publicare: Luni, 02 Octombrie, 2017 Total: 3206 accesari

Meciurile de acasă, din nou pe micile ecrane! UTA, acord cu FRF!

Meciurile de acasă ale Bătrânei Doamne a fotbalului românesc, vor fi din nou transmise pe micile ecrane!
Cu puţin timp în urmă conducerea clubului UTA ARAD a ajuns la un acord cu Federaţia Româna de Fotbal în ceea ce priveşte drepturile de televizare a meciurilor pe care Bătrâna Doamnă le dispută "acasă" la Şiria.

 

Potrivit surselor din interiorul clubului, decizia a fost luată în interesul clubului şi a sponsorilor.

Meciurile de acasă ale UTA-ei vor fi televizate pe DigiSport începând cu etapa viitoare când pe Stadionul "Otto Grefner" din Şiria va veni FC Pandurii Târgu Jiu, echipa aflată pe locul 12.


Conducerea clubului UTA Arad a refuzat la începutul sezonului să semneze contractul de televizare a meciurilor de acasă din cauză că suma de bani ce revenea clubului din drepturile de televizare era prea mică. 


”În primul rând, trebuie să specificăm faptul că în speța drepturilor TV am discutat doar cu reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, niciodată direct cu partenerii media. În urmă cu două săptămâni, clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu FRF pentru televizarea meciurilor pe care echipa noastră le va disputa pe teren propriu în acest an competițional. Această înțelegere e benefică clubului UTA, cât și sponsorilor noștri. Aceștia din urmă vor avea o mai mare vizibilitate pe posturile cu acoperire națională, iar clubul nostru a ținut cont de acest aspect în negocierile purtate cu Federația Română de Fotbal”, se specifică într-un comunicat de presă al clubului arădean.

 

Aşadar, duminică, 8 octombrie, de la ora 15.30, cei care nu vor ajunge pe stadionul „Otto Greffner” din Şiria, vor putea urmării meciul UTA - Pandurii Tâgu Jiu transmisă în direct de DigiSport.