Prefectul Aradului Florentina Horgea, faţă în faţă cu primele proteste!

Data publicare: Luni, 02 Octombrie, 2017 Total: 3136 accesari

Prefectul Aradului Florentina Horgea, faţă în faţă cu primele proteste!

Săptâmâna a început cum nu se putea mai complicat pentru prefectul Aradului, Florentina Horgea. Aceasta a avut de gestionat încă de la orele dimineţii situaţia în cazul a două proteste autorizate care s-au desfăşurat în faţa sediului administrativ al prefecturii.

 

Pentru că este prima situaţie de acest fel pe care Florentina Horgea a trebuit să o gestioneze de când a fost numită prefect, Redacţia Ghidului Arădean a luat legătura cu aceasta pentru a afla cum decurg lucrurile în instituţia pe care o conduce, în contextul protestelor din această dimineaţă.

 

"Am cunoştinţă de faptul că oamenii protestează în faţa prefecturii.Au primit autorizaţie de la Primărie şi ştiam că urmează să protesteze. Au fost chiar două proteste. Primul, organizat de Cartel Alfa iar cel de al 2-lea, cel al profesorilor de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care se desfăţoară chiar acum. Aud fluierăturile şi urletele de afară, este imposibil să nu le auzi!"


Întrebată dacă a ieşit în stradă să stea de vorbă cu protestatarii, prefectul Aradului a declarat pentru Ghidul Arădean că a primit delegaţiile celor două sindicate care i-au înmânat revendicările.

"Nu am coborât în stradă, în schimb am primit delegaţiile protestatarilor care mi-au înmânat revendicările protestelor. Eu am să le transmit mai reparte Guvernului şi ministerelor de resort"  a declarat prefectul Aradului, Florentina Horgea.

 

Florentina Horgea a fost numită în funcţia de prefect al Aradului, la începutul lunii august.