Doi poliţişti din Micalaca, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de droguri. Aceştia aveau propria plantaţie de canabis la Iratoşu

Data publicare: Duminica, 01 Octombrie, 2017 Total: 9767 accesari

Doi poliţişti din Micalaca, reţinuţi de DIICOT pentru trafic de droguri. Aceştia aveau propria plantaţie de canabis la Iratoşu

Doi poliţişti din Arad au fost reţinuţi de DIICOT, duminică, după ce s-a descoperit că aceştia au cultivat o adevărată plantaţie de canabis la marginea unei păduri. Unul dintre oamenii legii a fost prins de către procurori chiar în momentul în care se pregătea să recolteze plante alături de un prieten.

 

Procurorul Miron Codrin din cadrul DIICOT Arad a declarat, duminică, corespospondenului News.ro, că doi poliţişti şi un prieten al acestora au fost reţinuţi pentru că s-ar fi ocupat de creşterea canabisului pe un teren situat în zona pădurii de lângă localitatea Iratoşu.


Cei doi oameni ai legii lucrează la secţia de poliţie din cartierul Micalaca şi se aflau în atenţia anchetatorilor de câteva luni, timp în care au fost adunate destule probe încât suspecţii şă fie incriminaţi.


Unul dintre poliţişti şi prietenul lor au fost prinşi în flagrant când intenţionau să recolteze din cultura ampalsată în extravilanul localităţii Iratoşu. Al doilea agent de poliţie a fost ridicat de acasă. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă”, a declarat procurorul Miron Codrin.


Pe numele celor trei s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă ani grei de închisoare.