Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie

Data publicare: Duminica, 24 Septembrie, 2017 Total: 3241 accesari

Festivalul Vânătorii de la Bata din judeţul Arad la a X-a ediţie

Festivalul Vânătorii de la Bata a ajuns la ediția cu numărul zece. Sărbătoarea a avut loc duminică, evenimentul fiind organizat de Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi Primăria Bata. Ca în anii precedenţi, programul a inclus mai multe activităţi: probe de măiestrie vânătorească, prepararea mâncărurilor tradiţionale, demonstraţii de lucru cu câini, dar şi cu şoimi.

Mii de vânători din toată ţara şi chiar din străinătate s-au adunat duminică în comuna Bata judeţul Arad, pentru a participa la Festivalul Vânătorilor.

Atât ei, cât şi vizitatorii, au avut avea parte de o serie de demonstraţii, spectacole şi concursuri. În plus, cei prezenţi au putut vedea cum vânau domnitorii români pe vremuri.

Bineînţeles, că s-au spus si foarte multe poveşti... vânătoreşti. Festivalul se vrea, în primul rând, o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. Oaspeţii evenimentului au avut surpriza să descopere că vânătoarea nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. Iar dacă până acuma toate acestea se desfăşurau într-un spaţiu de tagmă destul de ermetic, festivalul este o sansă de cunoaştere şi înţelegere corectă a fenomenului.

Un cunoscut cadrul didactic universitar din Timișoara a fost făcut cavaler de vânătoare a grupei Bata.

 

Festivalul are loc la casa de vânătoare care i-a aparţinut baronului Antoniu Mocioni, cel care a fost Mare Maestru de Vânătoare a Curţii Regale a României, iar în zonă veneau la vânătoare nobilii Europei. 

 

La festival au participat zeci de grupe de vânătoare din România, care şi-au prezentat trofeele. Cei mai curoajoşi au putut încerca şi o tiroliană.


Dintre autorităţile locale, preşenţi la Bata au fost primarul Aradului Gheorghe Falcă şi Iustin Cionca, preşedintele consiliului Judeţean Arad.

Gheorghe Falcă-primarul Aradului


 

Program festivalului:


08.00 – 11.00 – Sosirea participanţilor şi amenajarea standurilor
11.00 – 12.00 – Prezentarea raselor de câini
12.00 – 13.00 – Demonstraţie canină
13.30 – 14.00 – Deschiderea oficială a Festivalului Vânătorii
14.00 – 14.30 – Clubul Şoimarilor. Demonstraţie de vânătoare cu

Şoim
14.30 – 15.30 – Prezentarea grupelor şi a tradiţiilor vânătoreşti specifice fiecărei grupe, evaluarea trofeelor
15.30 – 16.30 – Proba de ceaun cu preparate vânătoreşti
16.30 – 17.00 – Demonstraţie de lucru cu câini hărţuitori la ţarc.

Proba de mistreţ, demonstraţie de lucru cu câini pontatori – uscat şi apă


18.00 – 18.30 – Festivitate de premiere
18.30 – 19.00 – Degustare de produse vânătoreşti
19.00 – 21.00 – Spectacol folcloric

 

„Am pornit la drum pentru a susţine şi promova arta de a vâna, de a demonstra că vânătoarea este o adevărată cultură, cu multe obiceiuri şi tradiţii şi nu doar un ritual de ucidere a animalelor. Am ajuns anul acesta la cea de-a X ediţie şi ne bucurăm că numărul celor care vor participa este deja numeros”, a declarat Ioan Micurescu, primarul comunei Bata, un pasionat de vânătoare.