Adrian Falub a revenit la UTA: „Un club greu de antrenat, dar e și frumos. Promovarea este un obiectiv realizabil, lotul permite! Fanii îți dau starea de spirit, o victorie cu Poli Timişoara e ceva unic, o experienţă pe care doresc sa o repet !”
Pleaca arădeanul Cristian Todea”Dulaul” ? Greu de crezut !
După Adrian Mihalcea, care de azi e antrenorul Mioveniului, Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc merge pe mâna lui Adrian Falub. În cursul dimineții, acesta și-a cunoscut noii elevi și a condus primul antrenament, penultimul înainte de meciul pe puncte de la Afumați. A dorit sa fie un antrenament fără spectatori şi fara presă şi aşa a fost.
Prezentarea noului antrenor a fost făcută chiar de Alexandru Meszar, cel care păstoreşte proiectul UTA, care a tinut sa precizeze„Ținând cont de obiectivul declarat, conducerea clubului are obligația – față de blazonul UTA-ei, față de toți finanțatorii și în special față de fanii de peste tot – să angajeze un antrenor cu experiență, cunoscător al necesităților unei promovări. Adrian Falub are patru promovări din Liga a II-a în Liga I și poate oferi echipei ce are nevoie acum. E un lider care știe să-și motiveze jucătorii și e recunoscut pentru știința jocului. Suntem siguri că va câștiga respectul și loialitatea jucătorilor și le va exploata potențialul la maxim”.
Adrian Falub își începe al treilea său mandat la Campioana Provinciei, după cele din aprilie 2012-iunie 2013, respectiv februarie 2014-martie 2014.
„Mă bucur mult că sunt astăzi aici, mă bucur că am ajuns la UTA, Știu ce înseamnă clubul, știu ce înseamnă fanii, știu ce înseamnă Aradul ca oraș. Am venit cu gândul să promovăm, cred că e un obiectiv realizabil, chiar dacă situația din acest moment nu e chiar foarte bună. Cu siguranță, avem un lot ce ne îndreptățește să ne gândim la promovare. Practic, UTA e cea mai îndreptățită să se gândească serios la promovare după doi ani consecutivi în care nu s-a reușit lucrul acesta. Nu aș vrea să spun foarte multe lucruri, prefer să mă gândesc la prezent, la meciul de sâmbătă, care să ne dea plăcerea de a juca, de a gândi fotbalul și apoi, în cel mai scurt timp, să apuc să cunosc foarte bine jucătorii. E adevărat, cu unii am lucrat, pe alții i-am studiat ca și adversari, tot ceea ce trebuie să facem este să revenim cât mai repede în fruntea clasamentului. Mulțumesc conducerii că s-a gândit la mine, sunt sigur că vom avea o colaborare bună, iar la final aș vrea să ne bucurăm de un rezultat la care ne așteptăm noi toți, iar aici îi includ – bineînțeles – și pe fanii UTA-ei. Astăzi, o promovare în Liga 1 cu UTA, astăzi ar însemna un lucru extraordinar”.
Și azi există fani care-l contestă pe Adrian Falub pentru perioada în care a lucrat la UTA cu Giovanni Catanzariti și, pentru foarte puțin timp, cu Adrian Marțian. „Nu am fost niciodată manager, ci întotdeauna doar antrenor. Mă puteți întreba mereu ceea ce doriți despre partea tehnică, vă pot spune de sisteme de joc, de ce antrenamente am făcut. În rest, tot ceea ce înseamnă administrativ nu am știut niciodată și nu voi ști nici de acum înainte. Pentru mine, la fotbal trecutul nu contează decât eventual să-l povestești nepoților, viitorul și el prea puțin, ci doar prezentul. Iar acesta e cel mai important lucru pentru mine astăzi”.
Ca și clujean, jucător și antrenor al Universității, Adrian Falub nu și-a ascuns afinitatea pentru culorile „alb-negre”, dar UTA îi este aproape de inimă. „Mi-au plăcut întotdeauna cluburile de tradiție, îmi place presiunea creată la cluburile de tradiție, de fanii acestora. Sunt obișnuit să lucrez sub presiune, nu am probleme din acest punct de vedere. UTA nu e un club ușor. Dimpotrivă, e greu de antrenat, dar e și frumos. Țin minte meciul Poli – UTA, pe care dacă îl mai și câștigi…Eu nu am mai trăit niciodată o asemenea satisfacție, pe care mi-ar plăcea să o retrăiesc. E ceva unic. Dar, repet, e și greu. Sunt fani care au pretenții de la o fostă campioană a României. Sunt oameni care au trăit și în vremurilor în care se câștigau Cupe, campionate și care înțeleg fotbalul. E greu să-i păcălești. Până la chestiunile legate strict de fotbal, ceea ce le spun eu jucătorilor este următorul lucru. La UTA trebuie creată o stare de spirit necesară unui club cu pretenții. Această stare de spirit o au în primul rând fanii și ei ți-o pot transmite și ție, iar jucătorii trebuie să fie deschiși în acest sens. Jucătorii trebuie să gândească că tot ce se întâmplă în vestiar este o stare de spirit.
Meciul care urmează de la Afumaţi trebuie să ne redea încrederea, voi începe să cunosc mai bine fiecare jucător component al echipei, sa-I evaluez iar o promovare cu UTA Arad ar însemna un lucru extraordinar dar binemeritat după două tentative nereuşite”.
Din staff vor rămâne Dan Ţapos-antrenorul portarilor, preparatorul fizic dar…antrenorul interimar Cristian Todea şi-a exprimat dorinţa de a pleca ! Mare pierdere am spune noi ! În altă ordine de idei Falub a afirmat că a regăsit un club bine pregătit organizatoric şi administrativ cu mult peste multe dintre echipele din Liga 1. Dintre jucătorii cu care a mai lucrat aşteaptă ca Alex Manea şi Buleică să contribuie la crearea unui grup puternic şi omogen. Din păcate Sorin Strătilă, Polgar, Filaret şi Prună sunt accidentaţi, abordăm meciul de la Afumaţi cu încredere iar apoi voi urmări jucătorii-juniori de la UTA 2 care au arătat că au o bună calitate…UTA Arad are un izvor bun din propria pepinieră.”
A consemnat Foto: Viorel Muscă