Conducerea CNAS, săltată de procurorii DNA în această dimineaţă! Zeci de milioane de lei, fraudaţi cu ajutorul directorului instituţiei!

Data publicare: Vineri, 01 Septembrie, 2017 Total: 1540 accesari

Conducerea CNAS, săltată de procurorii DNA în această dimineaţă! Zeci de milioane de lei, fraudaţi cu ajutorul directorului instituţiei!

Marian Burcea, directorul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost reținut vineri dimineață de procurorii DNA .


Ieri,  mascaţii au descins la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la Casa de Asigurări Bucureşti. după ce au existat suspiciuni că mai multe firme care îngrijeau pacienţi la domiciliu ar fi înregistrat sute de dosare pe numele unor bolnavi care nu existau în realitate.

 


Potrivit procurorilor DNA, la vârful conducerii CNAR s-a înfăptuit o reţea infracţională formată din mai multe firme private care, cu ajutorul mai multor angajaţi ai CNAS, sustrăgeau milioane de lei din fondul de sănătate.

Zilnic, sute de dosare medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. 

 

Pentru a nu da de bănuit, conducerea CNAS întocmea, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.

Suma decontată de CNAS penteru un dosar fictiv era între 150 lei ajungând până la 300 lei. Procurorii spun că în unele zile, CNAS deconta chiar şi 500 de astfel de dosare.

 

Potrivit rechizitoriului, în perioada ianuarie 2016 – august 2017, au fost sustrase isume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB.

 

Marian Burcea a fost numit în funcţie în martie 2017. Anterior a ocupat postul de director general adjunct al Casei de Asigurari de Sănătate a Armatei

 

DNA a emis un comunicat pe care redacţia Ghidul Arădean îl redă complet

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a 14 inculpați care, în cursul zilei de 1 septembrie 2017, vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la Curtea de Apel București.

Concret, au fost reținuți următorii inculpați: 

1. BURCEA Marian, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de 

- constituire a unui grup infracțional organizat 

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite 

2. MUNTEANU Ovidiu - managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B,cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat, 

- abuz în serviciu 

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal 

3. GEAMBAȘU Ion-Răzvan - director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat, 

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 

- abuz în serviciu, 

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

4. BARA Lucian-Vasile - președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de 

- constituire a unui grup infracțional organizat, 

- abuz în serviciu 

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit 

5. MIHĂESCU Ion-Ovidiu - managerul Direcției Control a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

6. COSTACHE Alin-Sergiu – șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de 

- constituire a unui grup infracțional organizat 

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

7-9. MOCANU Gabriela-Rodica, PETRESCU Mina-Elena, SARDARE Jeana funcționare în cadrul C.A.S.M.B, cercetate pentru 

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale) 

- constituire a unui grup infracțional organizat, 

- fals informatic, în formă continuată 

- permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale), 

10. CIOBANU Nicolae-Sergiu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de 

- trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale) 

- instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

11. GEAMBAȘU Irina-Adelina - asociat și administrator al unei societăți comerciale, cercetat pentru 

- instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

12. MISCHIE Răzvan-Mihai - reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

13. COSTICĂ Maria - reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale),

14. MANTA Cristina - avocat în Baroul București, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale)