Cronica celei de-a doua zi a Festivalului Intenaţional de şah de la Arad

Data publicare: Marti, 08 August, 2017 Total: 3123 accesari

Cronica celei de-a doua zi a Festivalului Intenaţional de şah  de la Arad

Runda a doua, de luni dimineaţă, a turneului Open, din cadrul Festivalului Intenaţional de şah, de la Arad, anul de graţie 2017, a fost deschisă de Alin Câmpeanu, directorul competiţiei, care a oferit jucătorilor, cele mai noi detalii tehnice despre întrecere.

Alături se află doamna Prof. univ. dr. Mariana NAGY, decan al Facultăţii de Ştiinţe Exacte, din cadrul Universităţii ,,Aurel Vlaicu,, din Arad.

În zona oficială a turneului este şi arbitrul internaţional Radu –Cătălin Chirilă.

În partea dreaptă, la masa a doua, este marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu, favoritul numărul 2 al întrecerii, învingătorul de la ediţia 2016 a turneului de la Arad şi jucătorul român cu cele mai mari speranţe la victorie la competiţia de acum.

Mutarea oficială de începere a fost făcută, pentru a marca debutul în runda a doua, de doamna Mariana NAGY, jucătorului italian Elia Mariano, poziţia 62 , pe lista favoriţilor, în acest turneu, în partida cu Andrei Istrăţescu.

Chiar dacă a fost inspirat de un specialist al ştiinţelor exacte şi a beneficiat de avantajul pieselor albe, Elia Mariano nu a putut face faţă jocului foarte exact prestat luni dimineaţă de Andrei Istrăţescu. Actualul campion al României s-a impus după 69 de mutări, în urma unui atac irezistibil de cal susţinut de regina neagră. Elia Mariano - Andrei Istrăţescu 0-1 în runda secundă.

Imaginea este surprinsă de fotoreporterul oficial al turneului, Viorel Muscă, specialist renumit în fotografia sportivă.

Luni după-amiază, alte perechi în runda cu numărul 3.

Seara, de la ora 22,00, organizatorii au programat tradiţionalul party al jucatorilor. 


Text: Aristotel Bunescu
Foto: Viorel Muscă