Caravana TIFF aduce cinci filme multi-premiate la Arad, între 4 și 6 august 2017

Data publicare: Marti, 01 August, 2017 Total: 1096 accesari

Caravana TIFF aduce cinci filme multi-premiate la Arad, între 4 și 6 august 2017

Caravana TIFF aduce cinci filme spectaculoase între și 6 august, la Cinematograful Arta din Arad. Proiecțiile vor avea loc seara, după ora 19.00, atât în interior, cât și în aer liber, în curtea cinematografului, iar intrarea este liberă.

Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei, co-finanțat de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură.

Arădenii se vor delecta cu două comedii italiene care au umplut sălile în țara lor: Complet străini/ Perfetti sconosciuti, despre un grup de prieteni care decid să-și scoată la iveală secretele ascunse în propriile telefoane, la o cină, cu efecte dintre cele mai neașteptate, și Nebune de fericire/ La pazza gioia, povestea a două femei cum nu se poate mai diferite, care se împrietenesc la o clinică de psihiatrie și pleacă într-o aventură.

Din Bulgaria vine Gloria, povestea unui muncitor la căile ferate care găseşte milioane de leva pe şine și predă întreaga sumă poliţiei, dar se trezește că nu are decât de pierdut, iar din Rusia (M)ucenicul, drama puternică, premiată la Cannes, a unui tânăr care își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Thriller-ul Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios nos perdone, multi-premiat în festivaluri, aduce o porție de adrenalină în seara de duminică. Doi polițiști care se confruntă cu o serie de crime realizează că acţiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului.

Ajunsă la a opta ediție, Caravana TIFF este unul dintre cele mai ample proiecte ale Festivalului Internațional de Film Transilvania, peste 30.000 de spectatori urmărind filme în aer liber anul trecut, între lunile iulie și septembrie.

ARAD | Cinematograful Arta

Vineri, 4 august

21.45 Complet străini / Perfetti sconosciuti (în aer liber)

r. Paolo Genovese | Italia, 97

Hitul de box office în Italia în 2016! Șapte prieteni buni iau cina împreună și propun un joc îndrăzneț: să-și pună telefoanele pe masă în timpul mesei și să-și arate unul altuia mesajele, email-urile și apelurile pe care le primesc. Ies la iveală secrete. Vor mai rămâne sau nu prieteni după această cină? 

Sâmbătă, 5 august

19.00 Gloria/ Glory (interior)

 (r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov) | Bulgaria, Grecia, 101

Un muncitor la căile ferate găseşte milioane de leva pe şine și predă întreaga sumă poliţiei. Statul îl recompensează cu un ceas de mână, doar că acesta se strică numaidecât. În acelaşi timp, cei din Ministerul Transporturilor îi pierd vechiul ceas. Astfel începe lupta disperată a lui Petrov de a-şi recupera ceasul, dar şi demnitatea. Mențiunea Specială a Juriului la TIFF 2017!

21.45  Nebune de fericire / La pazza gioia (în aer liber)

 (r. Paolo Virzì) | Italia, Franța, 116’

Beatrice este o gură-spartă. Se crede contesă miliardară cu acces la liderii globali. Donatella este o tânără tăcută, cu trupul acoperit de tatuaje, prizonieră a propriului mister. Amândouă sunt paciente într-un ospiciu. Evadarea lor se va transforma într-o amuzantă şi emoţionantă aventură. Selecție la Cannes și marele premiu la Valladolid!

Duminică, 6 august

19.00 (M)ucenicul/ The Student (interior)

 (r. Kirill Serebrennikov) Rusia, 118 N-15

Veniamin, un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren. Premiul François Chalais la Cannes!


21.45 Dumnezeu să ne ierte (în aer liber)

Que Dios nos perdone (r. Rodrigo Sorogoyen) | Spania, 124

Madrid, 2011. Milioane de pelerini aşteaptă vizita Papei. Doi polițiști se confruntă cu o serie de crime oribile. Primesc ordinul de a rezolva cazul cât mai discret, dar acţiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului… Multi-premiat în festivaluri și nominalizat la șase premii Goya. „Un film magnific” - El Pais.

 

Detalii: www.tiff.ro și www.facebook.com/caravanatiff.