Vine „amnistia” la... bibliotecă!

Data publicare: Marti, 01 August, 2017 Total: 1067 accesari

Vine „amnistia” la... bibliotecă!

Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol” anunţă că în perioada 1 august – 31 octombrie 2017 va avea loc acțiunea intitulată “Lunile Amnistiei la Bibliotecă”. În această perioadă penalităţile la cărţile care nu au fost restituite la timp vor fi ”şterse”, odată cu restituirea volumelor împrumutate.


Este pentru prima oară când biblioteca oferă un program de “amnistie”, care are drept scop să întoarcă atât cărţile cât şi alte materiale înapoi pe rafturile bibliotecii, şi, de asemenea, să aducă la bibliotecă utilizatorii care au încetat să viziteze biblioteca datorită dezactivării cardurilor din pricina penalităţilor. Cu precizarea că este vorba despre anularea penalităţilor la cărţile nerestituite la timp, nu şi a altor taxe. “Amnistia” se referă numai la materialele restituite în perioada anunţată.


Documentele împrumutate de la Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol” pot fi restituite în perioada 1 august – 31 octombrie 2017, în Arad, la sediul instituției, pe str. Gheorghe Popa de Teiuș, nr. 2-4, la poartă, în cutia inscripționată cu textul ”Cutia cărților restituite în Lunile Amnistiei la Bibliotecă” aflată în spațiul cabinei de la baza scărilor de acces la etajul I.

 

 “Dacă găseşti acasă un document împrumutat de la bibliotecă, chiar deteriorat, întoarce-l la bibliotecă şi penalităţile vor fi anulate prin programul de “amnistie”.Noi ne dorim cărţile, nu baniităi” a declarat Florin Lucian, din cadrul bibliotecii A.D. Xenopol.