România la raport. Investiţiile statului român s-au prăbuşit în prima jumătate a anului

Data publicare: Joi, 27 Iulie, 2017 Total: 1817 accesari

România la raport. Investiţiile statului român s-au prăbuşit în prima jumătate a anului

Potrivit Ministerului de Finanţe, cheltuielile statului român  pentru investiţii, în primele şase luni ale anului, au scăzut la jumătate faţă de anul trecut.

 

Din date oficiale, reiese că deşi deficitul bugetar a crescut la cote alarmante în primele şase luni ale lui 2017, sectorul investiţiilor publice are o pondere de doat 0,7% din PIB faţă de 1,5% cât era în aceeaşi perioadă a anului 2016.

 

Guvernul PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, a cheltuit doar 6 miliarde de lei pentru investiții (care includ cheltuielile  de  capital,  precum si pe cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, în timp ce guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş, cheltuise 11 miliarde de lei în primele şase luni ale anului.

 

Este pentru prima oară în ultimii 5 ani cînd un guvern reuşeşte performanşa negativă de a avea un decalaj atât de mare în comparaţie cu anul anterior.

 

Ingrijorătoare este şi creşterea deficitului bugetar; dacă în primele şase luni ale lui 2016, guvernul tehnocrat avea de gestionat un deficit bugetar de 3,9 miliarde de lei, guvernul PSD-ALDE, este nevoit să acopere un deficit bugetar de 6,3 miliarde de lei, cu 2.4 miliarde mai mare, comparabil cu cel din 2016.

 

Chiar dacă România şi-a luat angajamentul faţă de partenerii europeni că nu va depăşi pragul unui deficit bugetar mai mare de 3.1%, în primele şase luni ale anului 2017, acesta atingea 2,2%.

 

Cifrele oficiale, scoase la iveală astăzi, confirmă temerea analiştilor economici din sectorul privat. Creşterea economică este bazată pe consum iar efectele vor fi decontate abia atunci când România va trebui să plătească bunurile consumate.

Deşi bugetul de stat a încasat mai mulţi bani în primele şase luni ale anului 2017 faţă de aceeaşi perioadă a lui 2016, banii s-au dus în cea mai mare parte pe creşteri nesustenabile de salarii şi pensii, puţini din ei fiind alocaţi sectorului de investiţii.

Guvernul, spun specialiştii în economie, a îngheţat practic marile proiecte de infrastructură (rutieră, feroviară, energie, sportive, agricultură etc) pentru a putea creşte pensiile şi salariile.

 

Tot mai multe companii care activează în domeniul construcţiilor se plâng că activitatea guvernului PSD-ALDE le-a afectat planurile pentru afaceri prin tergiversarea licitaţiilor şi îngheţarea mai multor şantiere de interes naţional

 

Mai multe companii străine se gândesc serios să îşi restrângă activitatea în România pe fondul creşterilor de salarii fără acoperire în economie, a instabilităţii politice şi a lipsei de predictibilitate ale guvernului.