Soldaţi americani răniţi într-un exerciţiu militar la baza aeriană Câmpia Turzii

Data publicare: Duminica, 23 Iulie, 2017 Total: 2924 accesari

Soldaţi americani răniţi într-un exerciţiu militar la baza aeriană Câmpia Turzii

Un exerciţiu de simulare a al unui atac asupra bazei militare de la Câmpia Turzii s-a încheiat cât se poate de prost. Nu mai puţin de 12 militari americani au fost răniţi în urma manevrelor militare.

 

Potrivit scenariului, trupele aliate americane împreună cu forţe ale armatei române, simulau  înconjurarea, ocuparea, securizarea şi operaţionalizarea Bazei 71 Aeriana Câmpia Turzii.

 

"12 soldati americani au suferit rani in cadrul parasutarii de noapte care a avut loc vineri, in cadrul exercitiului de la Campia Turzii. Acestia au primit tratament medical de urgenta pentru rani si au fost transportati la Spitalul Militar Cluj-Napoca pentru investigatii ulterioare. Zece dintre militari se vor intoarce in cadrul unitatii in urmatoarele 24 - 48 de ore, iar ceilalti 2 vor ramane internati pentru tratament si observatii in urma ranilor capatate. Starea medicala a celor 12 soldati este stabila", a declarat un purtător de cuvânt din cadrul trupelor  americane.

 

La exerciţiul care a durat 4 ore, a participat un efectiv de peste 1000 de militari români şi americani dotaţi cu aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Socat, transportoare amfibii blindate şi sisteme de apărare antiaeriană Ghepard.